Categories: Actualitate

Allianz-Ţiriac a lansat „Zona de siguranţă”

Statisticile referitoare la producerea riscurilor catastrofice la nivel mondial arată că 2010 şi primele trei luni din 2011 a fost o perioadă în care s-au produs unele dintre cele mai devastatoare cutremure din istoria cunoscută a omenirii, care au cauzat peste 225.000 de victime (persoane care au decedat sau au dispărut) şi pierderi economice de câteva zeci de miliarde de euro.
Discutăm despre un număr de peste 20 de cutremure cu magnitudine mai mare de 7 pe scara Richter, produse pe parcursul anului 2010, la care se adaugă cele întâmplate în primul trimestru din 2011, respectiv în data de 21 februarie în Noua Zeelandă şi în 11 martie, în Japonia. În plus, an de an, zone geografice întinse din Europa sunt afectate de inundaţii, producând pagube semnificative.
Am traversat, aşadar, o perioadă extrem de „încărcată” şi de concentrată în ceea ce priveşte producerea de catastrofe naturale la nivel mondial. Acest lucru nu poate să ne lase indiferenţi, în condiţiile în care România nu este nicidecum situată într-o regiune inactivă sub aspectul producerii riscurilor catastrofice. Dimpotrivă, mai ales în ceea ce priveşte riscul de cutremur – dar şi pe cele de inundaţii şi chiar alunecări de teren – este binecunoscut faptul că ţara noastră are una dintre cele mai ridicate expuneri din întreaga Europă.
Acesta este contextul în care Allianz-Ţiriac îşi propune să vină în întâmpinarea nevoii de informare a publicului din România, lansând o nouă publicaţie, „Zona de siguranţă”, ce va aborda subiecte legate de managementul riscurilor. Prima ediţie a acestei publicaţii are ca principală temă riscul de cutremur, în legătură cu care oferă o serie de informaţii relevante – de la statistici generale referitoare la incidenţa acestui risc la nivel mondial, până la recomandări ce pot fi foarte utile pentru o bună pregătire prealabilă, pentru a face faţă unui seism puternic. Nu în ultimul rând, în “Zona de siguranţă” pot fi găsite informaţii de bază cu privire la modul în care poliţele de asigurare funcţionează ca instrumente de protecţie extrem de eficiente împotriva efectelor financiare devastatoare pe care le poate produce un cutremur.
“Noi considerăm că este nevoie ca publicul din România să aibă acces la asemenea informaţii, în contextul în care ţara noastră are un grad ridicat de vulnerabilitate la riscul de cutremur”, declară Marius Barabas (foto), directorul Sucursalei Deva Allianz-Ţiriac. (M. Leonard)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

21 de ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

21 de ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

24 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

2 zile ago