Categories: ActualitateFlash

Alin Simota, condamnat din nou, pentru fals în declaraţii

Natalia Bumbac

Afaceristul din Valea Jiului, Alin Simota (foto), a mai încasat o condamnare. Ieri, Judecătoria Deva a dat sentinţa în dosarul în care acesta este judecat pentru fals în declaraţii.

Pedeapsa – aproape executată
Conform sentinţei, Simota a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare pentru fals în declaraţii şi participaţie improprie la fals intelectual. Totuşi, afaceristul s-a ales cu o pedeapsă finală mai mare pentru că avea ”cozi” din alte dosare mai vechi. Este vorba de cauzele în care a primit doi ani de închisoare pentru conflict de interese şi şase luni pentru instigare la abuz în serviciu a unui poliţist. Condamnările au fost contopite, rezultând doi ani şi o lună de închisoare. Afaceristul ispăşise pedeapsa şi se află în perioada de încercare, fiind eliberat condiţionat din închisoare în martie 2018. Instanţa a constatat că faptele din dosarul în care este judecat pentru fals în declaraţii sunt în concurs real cu infracţiunile comise de afacerist în cele două dosare mai vechi. Prin urmare, a dispus contopirea pedepselor, rezultând o condamnare finală de doi ani şi o lună de închisoare. Din care, instanţa a scăzut perioadele state în închisoare de Simota ”de la 30.04.2015 la 14.12.2015, precum şi de la 25.07.2017 la 06.03.2018”, circa un an şi trei luni, atunci când a executat condamnările din dosarele mai vechi.
Totodată, Judecătoria Deva a dispus anularea parţială a actelor pentru care a fost reclamat că le-a falsificat. Hotărârea instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. Alin Simota este acuzat în acest dosar că a falsificat acte de stare civilă, pentru a o scoate din drepturile de proprietate pe fosta lui soţie.
Pe de altă parte, afaceristul mai are o pedeapsă pe care a primit-o în 8 august 2018, în dosarul supranumit ”Simota&Litera”. El a fost condamnat la şase ani şi opt luni de închisoare de Tribunalul Hunedoara, pentru constituire de grup infracţional organizat, lipsire de libertate şi şantaj, sentinţa nefiind definitivă. Afaceristul mai este judecat într-un alt dosar pentru infracţiuni economice şi în alte două cauze în care este acuzat de infracţiuni de corupţie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

3 ore ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

o zi ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

2 zile ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

2 zile ago