Aleşii s-au rãzgândit!

Carmen Cosman

După ce la ultima şedinţă, consilierii USL Deva au renunţat să mai dezbată proiectul privind alocarea de fonduri pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi a reşedinţei de judeţ, se pare că astăzi, ei vor reveni asupra acestei hotărâri.

Vor comisie neapărat
Potrivit deputatului Bogdan Ţîmpău, care coordonează PNL Deva, pentru astăzi, a fost convocată o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Deva, cu un singur punct pe ordinea de zi, adică tocmai hotărârea menţionată. Bogdan Ţîmpău a mai precizat că se intenţionează şi înfiinţarea unei comisii care să analizeze problema cheltuirii banilor pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi a municipiului Deva.
De asemenea, consilierul local PSD Vasile Ţonea susţine necesitatea înfiinţării unei comisii în acest caz. „Asta am solicitat încă de la început, să se stabilească oportunitatea şi legalitatea cheltuirii banilor şi să vedem cum s-a ajuns în această situaţie”. Ţonea a mai precizat că nu înţelege de ce trebuiau să fie alocaţi bani societăţii care administrează groapa de gunoi de la Deva, care avea obligaţia să ia măsuri să nu se ajungă în această situaţie sau să intervină, în caz de necesitate. În plus, susţine Ţonea, firma avea alternative mai ieftine pentru stingerea incendiului, mai ales în ceea ce priveşte apa necesară, care putea fi luată direct din Mureş, cu ajutorul unor conducte.
Pe de altă parte, pentru vineri, ar mai urma să fie convocată o nouă şedinţă a CL Deva, de data aceasta, pentru schimbarea celor doi viceprimari, Cosmin Costa şi Marcel Morar.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Și-a făcut de lucru fără să aibă idee des­pre ce cuib de viespi deranjează. Bârfitori…

3 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, preşedintele UCRR Pentru organizarea unui simpozion dedicat Revoluției Române din 1989, ce…

3 ore ago

Bulina neagră

Gabriel B., din Petroșani Pentru că este acuzat de comiterea infracțiunii de lovire și alte…

3 ore ago

Protest spontan al minerilor de la exploatarea Lupeni

O parte dintre angajaţii Minei Lu­peni au protestat spontan în sub­te­ran, miercuri, timp de câteva…

3 ore ago

Locuitorii din comuna Zam au acces la medicul de familie, după 6 ani fără servicii medicale primare

Începând cu data de 1 aprilie, locuitorii comunei Zam și ai localităților învecinate au din…

3 ore ago