În comuna Romos, votul de încredere al localnicilor a mers, duminică, la edilul care păstoreşte comunitatea de patru mandate: Mircea Pătrânjan (foto). Acesta a luat 86 la sută din totalul voturilor exprimate de cetăţenii Romosului, care au fost prezenţi în număr mare la secţiile de votare (76 la sută, adică 1.640 de persoane din cele 2.300 cu drept de vot).
“Am avut un contracandidat de la USL, el obţinând 14 la sută din preferinţe. Sunt primar cu state vechi şi acest lucru îl datorez consătenilor, cărora doresc să le mulţumesc. Cât despre priorităţile mele din noului mandat, acestea sunt strâns legate de infrastructură, în principal. Spre exemplu, avem licitaţia ce vizează modernizarea drumului forestier Romoşel-Ciungu Mare (11 kilometri, demarată pe fonduri europene 1,5 milioane de euro – Măsura 125B) şi am început branşamentele la apă, în Romos şi Romoşel. Lucrăm şi la modernizarea canalelor de preluare a apei din Vaidei şi tot aici, vreau să introducem şi reţeaua de alimentare cu apă. Pentru aceste lucrări, avem un proiect depus pe fonduri de mediu şi declarat eligibil, în valoare de 6.500.000 de lei. Programele de dezvoltare continuă şi pe alte planuri”, ne-a dezvăluit primarul Mircea Pătrânjan, câteva din proiectele sale pentru acest al cincilea său mandat în fruntea frumoasei comune Romos. (M. Şerban)
„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar dintr-o urbe din județ, după ce…
Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…
Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…
Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…
Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bobouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…
PSD a decis, în unanimitate, să nu susțină prin vot un guvern condus de premierul…