Categories: Sport

AJF Hunedoara, solidară cu membrii afiliaţi

Nicolae Gavrea

Pe parcursul ultimelor zile conducerea operativă a AJ Fotbal Hunedoara a avut mai multe întâlniri online cu reprezentanţii FRF, cu colegii de la celelalte asociaţii judeţene, precum şi cu reprezentanţii echipelor de Liga 4, afiliate la nivelul asociaţiei din judeţul nostru.

AJF Hunedoara se bucură de susţinerea FRF privind reluarea competiţiilor, iar reprezentanţii asociaţiei au declarat prin vocea preşedintelui Cristian Petrean (foto), următoarele: apreciem toate demersurile făcute în a diminua efectele crizei provocate de COVID -19 şi ne gândim la faptul că sportivii care au încheiat contracte de activitate sportivă beneficiază de suport din partea statului prin şomaj tehnic, lucru care nu se putea întâmpla fără demersurile FRF, fiindcă toţi ştim că prin contribuţiile care se achită pentru un contract de activitate sportivă nu se plăteşte şomaj.
Revenind la discuţia pe care conducerea AJF a avut-o cu reprezentanţii echipelor din Liga a IV-a, obiectivul principal al competiţiei rămâne ca desemnarea câştigătoarei competiţiei din judeţ şi bineînţeles echipa care ne va reprezenta judeţul la baraj, să se facă pe merit sportiv, iar în videoconferinţa de vineri cu reprezentanţii echipelor s-a stabilit că dacă măsurile impuse de guvern se relaxează şi data de 15 iunie va permite reluarea antrenamentelor, atunci etapa 20 din campionatul Ligii a IV-a se va desfăşura în 27-28 iunie sau cel mai târziu pe 1 iulie 2020.
Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara este solidară cu membrii afiliaţi, motiv pentru care prin Hotărârea Comitetului de Urgenţă şi prin consultare cu Grupul de lucru, a stabilit unele măsuri care să vină în sprijinul echipelor, cum ar fi:
1. În situaţia în care vor exista cluburi care în acest moment nu pot să continue campionatul, fie din punct de vedere sportiv, fie din punct de vedere financiar, trebuie să înainteze o cerere către Comitetul Executiv al AJF prin care să îşi exprime situaţia în care se află, iar AJF va lua act de dorinţa echipei de a se retrage din sezonul 2019-2020 fără a fi luată vreo sancţiune sportivă (retrogradare, dezafiliere) sau sancţiuni financiare, cu menţiunea că această cerere poate să fie transmisă către AJF până la data de 31 mai 2020 (după această dată se va aplica regulamentul disciplinar);
2. Pentru echipele care vor relua campionatul, asociaţia sprijină financiar cluburile, astfel încât pentru fiecare club, în primele două jocuri când au calitate de club organizator, AJF va subvenţiona în totalitate baremul de arbitraj şi observare.
Forma de reorganizare a continuării campionatului va trebui aprobată de către FRF şi în acest moment s-a discutat de o organizare cu 8 etape (3 sezon regular + 5 etape play-out), bineînţeles, în situaţia în care măsurile de relaxare privind reluarea antrenamentelor vor fi începând cu data de 15 iunie. La reorganizarea competiţiei vorbim de ambele faze: play-off/play-out
Dacă evoluţia pandemiei generată de Covid-19 nu permite reluarea antrenamentelor/competiţiilor se vor hotărî împreună cu FRF şi cu reprezentanţii de la celelalte asociaţii judeţene, alte scenarii prin care se poate stabili încheierea campionatelor.
Ca şi noutate, barajul de promovare în Liga 3 s-a modificat, se va organiza barajul în 3 (tot în zonă) pe teren neutru (fiecare echipă va disputa câte două jocuri), efectuându-se o nouă tragere la sorţi, la o dată ulterioară, iar datele de disputare se vor stabili tot aşa ulterior, cel mai probabil la începutul lunii august 2020.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nu vor să renunțe sub nici o formă la me­tehne. Gurile rele spun că unii…

20 de ore ago

10.000 de pretexte pentru a denigra CJ Hunedoara

În urma apariției în spațiul public a unui articol semnat de Carmen Cosman Preda care…

20 de ore ago

Bulina albă

Mihai Panaitescu, managerul Teatrului de Artă Deva Pentru că la Gala Premiilor UNITEM 2024, ediţia…

20 de ore ago

Bulina neagră

Sorin A., autorul a peste 130 de infracțiuni de înșelăciune prin metoda ”Accidentul” Pentru că…

20 de ore ago

Chinuită chiar de nepoata pe care a crescut-o ca pe propria fiică

O bunicuță în vârstă de 80 de ani, din Hunedoara, s-a plâns Judecătoriei Hunedoara că…

20 de ore ago

Vitezoman lăsat pieton. A cerut să-i fie înapoiat permisul și a dat vina pe stâlpii de electricitate

Un șofer prins de polițiștii hune­do­reni circulând cu 107 km la oră prin localitate a…

20 de ore ago