Categories: Comunitate

Agricultura, o loterie pentru Colegiul Agricol din Geoagiu

Magdalena Şerban

Seceta le-a creat probleme la mai toate culturile agricole celor de la Colegiul Tehnic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu. Ţinând cont că instituţia de învăţământ se autogospodăreşte, mâhnirea conducerii de aici e mare.
„Anul acesta, din cauza căldurii toride şi a secetei pronunţate, multe culturi au avut de suferit. Am rămas cu munca. Doar ceapă am reuşit să vindem unor unităţi turistice din Staţiunea Geoagiu-Băi. Nu am câştigat nu ştiu ce sume, dar a fost un mic venit. Roşiile s-au ars în mare parte, cu toate că au fost udate. De curând, am mai pus salată şi ceapă de toamnă, zilnic le udăm şi sperăm că va fi totul în regulă. Doar recolta de grâu a fost una bună. O pare din aceasta am dat-o la panificaţie, pentru a avea pâine la cantină, şi o alta rămâne pentru furajarea animalelor în sezonul rece. Nu vindem din el, deoarece recolta de porumb din acest an nu este strălucită. Lucerna e cosită, fânul s-a uscat bine, aşa că l-am balotat, la fel şi paiele, totul fiind pus la adăpost, pentru iarnă. Urmează să scoatem cartofii şi să recoltăm porumbul. Dar avem emoţii că şi în aceste două cazuri vom întâmpina probleme. Sperăm însă ca porumbul să ne ajungă măcar pentru efectivul de animale”, spune profesorul Marius Şiler (foto), directorul Colegiului Tehnic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Daca ar fura doar 30 de zile din 31 dintr-o luna, timp de un an, toti guvernantii si legiuitorii tarii ar fi de unde sa va dea si dvs, dle director, niste bani sa irigati intreaga suprafata. Ca sa vada elevii diferenta dintre un teren irigat la meserie si unul neirigat. Ca altfel ce le aratati, cum faceti agricultura de secolul XlX in sec. XXl ? Asa ca in sec XlX faceau si acasa la parintii lor, nu era nevoie sa mai strice statul banii si cu colegiul dvs. .

Recent Posts

❗️NOU❗️Visit Geoagiu este acum disponibilă GRATUIT în App Store și Google Play!

Am creat această aplicație pentru a aduce mai aproape de turiști tot ceea ce oferă…

21 de ore ago

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI, BĂNUIT DE ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față…

2 zile ago

Regiunea Vest intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

nVorbesc gurile rele că o duduie, mare ama­toare de afaceri cu sta­tul, că altele nu…

3 zile ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…

3 zile ago

Bulina neagră

I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…

3 zile ago