Agricultura, mică, mică

Volodia Macovei

Mâine, vine în judeţul Hunedoara cel mai paşnic dintre miniştri, cel al Agriculturii, Daniel Constantin. Om paşnic şi liniştit, ca agricultura românească, plină de vaiete şi terenuri necultivate. Ministrul Constantin vine să sărbătorească, alături de deveni, Ziua Recoltei. Dacă-i sărbătoare, nu-i supărare!

Necazul este că agricultura hunedoreană, în ton cu cea din întreaga ţară, e o adunare a celor ce aşteaptă. Fiecare guvernare a promis că agricultura e prioritară, că tinerii vor fi încurajaţi să-şi facă ferme, că vor fi scutiri, înlesniri, proptiri, numai să se cultive ceva. Numai că promisiunile au rămas vorbe-n vânt, pe fluturaşi şi afişe de campanie electorală. Dacă faci un tur al localităţilor rurale hunedorene, nu găseşti loc în care oamenii să nu se plângă şi de biruri, şi de nepăsarea autorităţilor, şi de fuga tinerilor. La fel cum peste tot, în marginea drumurilor, terenuri uriaşe zac nelucrate de ani de zile.
Cunosc cel puţin o duzină de tineri care au crezut în promisiunile politicienilor şi în bombardamentul mediatic pe tema agriculturii. Toţi au încercat să beneficieze de ceva ajutor de la stat şi să pornească o afacere cât de mică în agricultură sau creşterea animalelor. Toţi, fără excepţie, au rămas cu buza umflată, cu speranţe năruite, dar şi cu ceva bani pierduţi. Şi spun acelaşi lucru: nu numai că nu te ajută nimeni, dar dai, peste tot unde te duci, doar de mâini întinse şi buzunare de umplut. Aşa că au renunţat. Unii împart ţigări sau cosmetice pe la vreo firmă, alţii cară corespondenţă sau sunt comisionari. Şi gata.
Dar, uite, că agricultura, aşa şchioapă cum este ea, are sărbătoare. De aceea, pentru a încheia, totuşi, într-o notă optimistă, am să dau glas unui banc ce m-a cucerit cu ani în urmă: La un congres mondial al tehnologiilor de miniaturizare, într-o pauză de cafea, un japonez, un chinez şi un român stau şi se laudă cu performanţele lor. Japonezul arată pumnul strâns şi întreabă: Ce-am în pumn? Un televizor, spune chinezul. Aş, zice japonezul, desfăcând pumnul, 10 televizoare. Asta nu-i nimic, spune chinezul. Ce am eu în pumn? Un tractor, spune japonezul. Ei, aş, spune chinezul, trei tractoare. Vine rândul românului. Ce-am în pumn? Spune el. Un plug de arat. Ei, aş, spune românul. O sută de cartofi.