Categories: ActualitateFlash

Agresorul minorei din scara unui bloc din Deva a fost prins

Natalia Bumbac

Individul care a agresat sexual o minoră în scara unui bloc din centrul Devei, Daniel Muntean (foto) a fost prins de poliţişti. Incidentul s-a produs în data de 3 septembrie, în jurul orei 19.30.
„A fost identificat şi reţinut autorul infracţiunii de agresiune sexuală comisă într-o scară de bloc asupra unei minore de şase ani şi sesizată la Poliţia municipiului Deva de către mama victimei în data de 3 septembrie. Acesta este un tânăr de 23 de ani, din Deva, fără ocupaţie, care urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă”, a transmis comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. În cursul zilei de ieri, Judecătoria Deva a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru 30 de zile. Hotărârea instanţei nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore.
Tânărul va fi cercetat pentru agresiune sexuală, pe numele său fiind deschis dosar penal pentru comiterea acestei infracţiuni. Surse din anturajul victimei susţin că individul a intrat în scara blocului, iar în momentul în care a apărut minora, a încercat să o supună unor perversiuni sexuale. Când a realizat ceea ce se petrece, fetiţa a ţipat şi avut noroc, fiindcă mama acesteia a auzit-o şi a coborât repede, fapt ce l-a făcut pe agresor să fugă din scara blocului. Tânărul este cunoscut ca fiind un consumator de substanţe psihoactive.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Frace a dat pontu sal prinda pe tilhar . A apelat si la celelalte sifoane din Deva si lau dat pe mana politiei . Bravo Frace !

  • Tiganeeee. Tu vorbesti de praduiala? Tu si cu sefu tau PERASIFON sifonati din greu. Pe toata lumea. Si inca pe internet. Tigan borit si bulangiu ce esti. Apropo: cind ai fost la puscarie in Franta i-am tras-o si eu ( si altii) lui Ancuta. Prin toate gaurile. Ha ha ha

  • Nu Frace la dat in primire pe violator . Militia la gasit . Frace are pacatele lui , ia sifonat pe multi si o sai mai sifoneze si pe altii , este cel mai mare sifon din Deva dar de data asta nu el a fost .

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

13 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare marchează o etapă istorică: celebrarea a 18…

13 ore ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…

13 ore ago

Scandalul reducerii claselor de la liceele din Deva ia amploare

Scandal monstru din cauza reducerilor claselor de a IX-a la liceele din municipiul Deva. Cel…

13 ore ago

Femeie cercetată pentru furt din catedrala ortodoxă Ghelari

O femeie de 52 de ani a fost reţinută de poliţie, fiind acuzată că ar…

13 ore ago

Medici oftalmologi noi la Spitalul Municipal Hunedoara

Magdalena Șerban Una dintre specialitățile cele mai solicitate de la Spitalul Municipal Hunedoara este Oftalmologia,…

13 ore ago