Categories: EvenimentFlash

Agresorii poliţistului mai stau la răcoare

Cei doi agresori ai şefului Postului de Poliţie din comuna Bretea Română, Sergiu Neag şi Sabin Ardelean, rămân în continuare după gratii, magistraţii Tribunalului Hunedoara hotărând, ieri, să le prelungească mandatul de arestare preventivă cu încă 30 de zile. Fiindcă au avut dreptul de a contesta decizia, cei doi tineri au depus contestaţie, iar dosarul va fi înaintat Curţii de Apel Alba Iulia.
Au vrut răzbunare
Agentul principal Paul Nelu Obreja, în vârstă de 32 de ani, a suferit un grav accident de circulaţie, după ce doi tineri l-au forţat să iasă în peisaj. În noaptea de 7/8 februarie, acesta a fost chemat de colegii săi la un caz de furt, însă nu a mai apucat să ajungă la faţa locului, din cauza lui Sergiu Neag, de 20 de ani, şi Sabin Ardelean, de 30 de ani. Din dorinţa de răzbunare pentru că a îndrăznit să îi cerceteze, cei doi l-au agresat în trafic, până ce poliţistul s-a răsturnat şi a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale maşinii.
Săptămâni întregi pe patul de spital
După accident, tânărul poliţist a ajuns la Spitalul din Deva cu coastele rupte şi plămânul perforat, scalpul luat de pe cap, dar şi alte răni grave. Ulterior, Paul Nelu Obreja a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara. Potrivit asistentului medical principal, Daniel Ilincariu, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, bărbatul a fost externat înainte de 1 mai. În prezent, acesta se află acasă, în convalescenţă. (L. Goangă)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…

14 ore ago

Lovitură pentru digitalizarea pădurilor: Achiziția avionului de 4 milioane de euro, anulată de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a pro­ce­durii de licitație pentru achiziționarea…

14 ore ago

Bulina albă

Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…

14 ore ago

Bulina neagră

I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

14 ore ago

DOSAR PENAL PENTRU UN SERVICE AUTO DIN HUNEDOARA: Polițiștii au descoperit 1.300 de litri de deșeuri periculoase depozitate ilegal

Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lă­sat în urmă un dosar penal grav.…

14 ore ago

Fost curier condamnat la închisoare după ce a furat banii din livrări și telefoane de lux de peste 2.000 de euro

Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…

14 ore ago