Jurnalistul Ilie Pintea și-a lansat cartea „Afganistan-chipuri ale războiului”, o emoționantă relatare a vremurilor de pe frontul din Afganistan.
„Recent, în cadrul Galeriei Naționale de Artă Forma din Deva, biblioteca noastră, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara şi în parteneriat cu Japan Tobacco International, a organizat lansarea cărţii Afganistan – chipuri ale războiului a cunoscutului şi apreciatului jurnalist, corespondent de război – Ilie Pintea. Cartea este expresia emoţiilor şi impresiilor pe care autorul le-a trăit pe frontul din Afganistan unde a însoţit militarii români participanţi la operaţiuni. Alături de lansarea cărţii a fost şi vernisajul expoziţiei cu acelaşi titlu a fotografiilor impresionante realizate în aceea perioadă”, a spus Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene. (A.N.)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați bănuiți…
Stadionul „Jiul” Petroșani este, în acest moment, singura arenă din județul Hunedoara care poate fi…
Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…
Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…
J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…
Oprirea lucrărilor la Acumularea hidrotehnică de la Mihăileni reprezintă o greşeală, în condiţiile în care…