Ieri, Tribunalul Hunedoara a respins cererea făcută de afaceristul Mircea Ilisei, de liberare provizorie sub control judiciar. Omul de afaceri din municipiul Hunedoara poate să facă recurs la decizia magistraţilor.
Reamintim că, la jumătatea acestei luni, Tribunalul Hunedoara au dispus eliberarea lui Ilisei din arestul preventiv, însă judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia au aprobat recursul făcut de procurori, afaceristul fiind nevoit să rămână după gratii. Legea permite ca aceia care sunt arestaţi preventiv să ceară eliberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune,în fiecare săptămână. Ilisei a fost reţinut, la începutul lunii iunie, alături de sora sa şi de alte persoane din zona Moldovei, dar şi din judeţul Bihor. Cei cercetaţi în acest dosar sunt acuzaţi că s-au constituit într-un grup infracţional care importa mărfuri industriale din ţări ale UE, şi făceau apoi exporturi fictive, vânzând marfa la negru, realizând profituri ilicite. Activitatea analizată de oamenii legii este din anul 2009 şi până în prezent, iar prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la 90 de milioane de lei. (S. Popa)
Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…
Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.
Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…