Categories: Sport

Aeromodelişti brădeni, campioni naţionali absoluţi

Pandemia de coronavirus a blocat desfăşurarea multor competiţii de aeromodelism, sportivii şi tehnicienii acestei discipline deosebit de interesante fiind nevoiţi să îţi menţină, cum se spune, la sol machetele cu care participau la în­trecerile tradiţionale organizate în ţară sau în străinătate.
Anul acesta Federaţia Română de Aeromodelism a reuşit totuşi să organizeze două întreceri naţionale la care au participat şi sportivii care reprezintă C.S.”Armata – Aurul” Brad.
Campionatul National organizat la Salonta în perioada 9-11 august 2020 a adus pentru echipa juniorilor brădeni un onorant loc I şi titlul national. Au evoluat în cadrul acestei formaţii: Viorel Nae,Tudor Brădeanu,Gabriel Bejan şi multiplul campion national Daniel Făcăleţ, ultimul fiind şi component al lotului naţional de juniori.
Echipa de seniori a clubului din Brad, în alcătuirea :Ioan Mascowski, Călin Beckeşi şi Aurel Brînzoi (campionul mon­dial en titre) s-a situate la aceste întreceri pe locul secund şi a câştigat titlul de vicecampioană naţională.
În cadrul întrecerilor de la Campionatul Naţional organizat la Băile Homorod ( judeţul Harghita) , echipa de juniori care a reprezentat CS Armata Aurul Brad, alcătuită din Viorel Nae,Tudor Brădeanu şi Daniel Făcăleţ a ocupat locul I la clasele F2 si F1H . În întrecerile individuale la clasa F2: Viorel Nae s-a situat în clasament pe locul II, şi Cristian Brădeanu pe locul III, iar la clasa F1H Daniel Făcăleţ pe locul II şi Viorel Nae pe locul III.


Echipa de seniori alcătuită din Ioan Mascowski, Călin Beckeşi şi Adrian Macsim s-a clasat pe locul I la clasa F1H, iar la individual Adrian Macsim pe locul II, fiind urmat în clasament de Ioan Mascowski. În urma rezultatelor obtinute la cele două competitii echipele de juniori si seniori ale clubului din Brad sunt campioane nationale absolute pentru anul 2020.
Menţionăm că antrenorul sportivilor de la C.S.”Armata – Aurul” Brad, Adrian Macsim, este multiplul campion naţional şi medaliat la multe alte competiţii internaţionale, iar secţia sportivă este susţinută de către Consiliul local şi Primăria municipiului Brad.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

10 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

10 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

10 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

10 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

10 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

10 ore ago