Categories: Actualitate

„Aerociudaţii” îşi dau întâlnire în Parâng

Maximilian Gânju

Zeci de iubitori ai zborului cu parapanta se întâlnesc în acest sfârşit de săptămână în Staţiunea Parâng, la cea mai trăsnită competiţie de zbor.
De 17 ani încoace, în Masivul Parâng, imediat după ce se arată primele semne ale primăverii, iubitorii zborului cu parapanta îşi dau întâlnire la una dintre cele mai ciudate competiţii. Scopul este acelaşi în fiecare an, de a stârni admiraţia turiştilor, dar mai ales de a-i bine dispune.
Festivalul Aerociudaţilor din Parâng va deschide sezonul de zbor cu parapanta, însă carnavalul nu se va rezuma doar la zbor. Organizatorii au pregătit trei zile de petreceri, carnaval ori diferite întreceri pe pârtiile de schi. De precizat ar fi şi faptul că în Staţiunea Parâng a nins în ultima perioadă, iar pârtiile sunt în condiţii
excelente, ba chiar mai bune decât în mijlocul iernii. Festivalul care adună sute de turişti şi mulţi iubitori ai ”aripii” din toată ţara, este versiunea românească a Coupe Icare St Hilaire din Franţa.
Competiţia are un singur obiectiv: acela de a stârni uimire şi hohote de râs turiştilor aflaţi în staţiunile montane. Aşadar, sute de iubitori ai parapantei încearcă să realizeze acrobaţii în aer, costumaţi care mai de care mai ciudat. Evenimentul care are loc începând de astăzi, vineri, până duminică, aduce şi un omagiu celor care au pus bazele acestui minunat sport şi au contribuit la dezvoltarea zborului cu parapanta.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

6 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

6 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

6 ore ago