Categories: FlashSport

Adversare tari pentru România în preliminariile EURO 2020

Nicolae Gavrea

La tragerea la sorţi efectuată ieri, la Dublin, România se regăseşte în grupa F. Iar adversarele echipei noastre sunt Spania, Suedia, Norvegia, Insulele Feroe şi Malta. Primele două clasate din fiecare grupă se califică la turneul final. Programul definitiv al meciurilor va fi comunicat ulterior.

Selecţionerul echipei naţionale, Cosmin Contra (foto dreapta), a reacţionat imediat, după tragerea la sorţi pentru grupele preliminariilor Euro 2020. „Mi se pare că nu e grupa cea mai grea în care puteam pica. Spania nu trebuie să mai spunem de ea. Deja am primit mesaj de la prietenii mei spanioli, jurnalişti. Celelalte sunt echipe nordice, ştim forţa pe care o au. Norvegia e o echipă tânără, care a câştigat grupa din Liga Naţiunilor. Nu sunt două echipe uşoare, dar nici două echipe cu care nu putem să ne batem. În concluzie, în grupa asta e greu, dar nu imposibil. Vom face totul să ne calificăm din această grupă. Va fi greu, şi în play-off-ul Nations League va fi greu. Sperăm să nu pierdem nici în grupa asta, la fel ca în cea de Liga Naţiunilor. Cu toată dragostea v-aş duce la Euro, dar ce pot să spun e că vom face totul pentru calificare!“, a declarat Contra, imediat după tragerea la sorţi.
Preşedintele FR Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat: „Cred că ne putem califica. Ne-am dori ca ultimul meci să fie cu Feroe şi să sărbătorim alături de ei calificarea“.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Gata! Au aprobat vânzarea combinatului

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor de la ArcelorMittal Hunedoara a aprobat vânzarea combinatului la preţul…

1 minut ago

Când dragostea și onoarea merg mână în mână

Cu mare bucurie împărtășim un moment special din viața colegului nostru, Vlad, un tânăr polițist…

21 de ore ago

Tânăr reținut după ce a furat telefonul folosit la monitorizarea electronică a unui agresor

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…

o zi ago

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

2 zile ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

2 zile ago