În tot acest timp, bărbatul a fost vizitat doar de prieteni şi foşti colegi de serviciu, autorităţile statului nefiind interesate de faptul că îşi pune viaţa în pericol. Întrebat dacă a fost vizitat de reprezentanţi ai autorităţilor competente în problema sa, acesta ne-a spus următoarele: „nu a venit nimeni să discute cu mine până acum, să afle de ce am recurs la această formă de protest. Viaţa omului ar trebui să primeze, greva foamei fiind o formă de suicid. Nu vreau să devin erou, îmi caut doar dreptatea.”
Adrian Sucilă nu îndură doar foamea de 10 zile, în nopţile state în faţa Judecătoriei Petroşani aproape că nu a pus geană pe geană din cauza frigului. Fostul poliţist ne-a mai declarat ieri seară că se simte un pic slăbit, dar că va continua să refuze hrana şi de pe patul de spital, dacă va ajunge acolo.
Reamintim cititorilor că Adrian Sucilă a intrat în greva foamei după ce Curtea de Apel Alba Iulia a dat sentinţa definitivă prin care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar în care, aşa cum susţine el, nu există parte vătămată, iar minorul neagă că ar fi fost abuzat în vreun fel. (N. Bumbac)
Un bărbat din municipiul Vulcan a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de…
Frăția penalilor se pregătește să pună mâna pe o urbe din regiune, ori cel puțin…
Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor dacice drept unul…
Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…
Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.
Polițiștii rutieri desfășoară, în perioada 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…
View Comments
Oare daca era Berbeceanu in greva foamei il ignorau autoritatile? Oricum e umilitor pt Sucila,dar nu cred ca va rezolva ceva.
Sa ceara sfaturi de la Cristiana Anghel cum se ajunge parlamentar din greva foamei.