Categories: Actualitate

Adrian Nicolae David – ce sau cine îl recomandă?

Sarmiza Andronic, analist politic

Pe domnul Adrian Nicolae David nu-l cunosc şi nici nu-mi doresc să-l cunosc personal. Nu mă in­teresează dacă e scund sau înalt, slab sau mai puţin slab, frumos sau mai puţin frumos, cumse­cade sau mai puţin cumsecade. Habar n-am şi nici nu contează, pentru că, în mod normal, nu astea sunt criteriile după care se desemnează un candi­dat ce urmează a primi votul cetăţenilor. Mă inte­re­sează însă ce sau cine îl recomandă pe acest domn pentru funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara. Asta e, curiozitate de hu­nedoreancă!
Şi cum am încredere în presă – sigur că şi prin prisma activităţii pe care o desfăşor – şi în ne­nu­mă­ratele sale surse oficiale şi mai puţin oficiale, am căutat firesc informaţii despre el. Şi uite aşa am aflat o grămadă de lucruri care nu par să-l cali­fice cu nota 10 pe acest domn, nici pentru poziţia de candidat PNL pentru Preşedinţia CJ Hunedoara şi cu atât mai puţin pentru ocuparea acestei func­ţii. Dar, desigur, nu ne băgăm în ciorba celor de la PNL şi nici nu ne interesează ce sfori au fost trase sau cine a tras sfori pentru ca acest domn să ajungă candidat. Gurile rele (desigur!) din interio­rul PNL spun că alţii ar fi fost mult mai calificaţi pentru a candida la această funcţie. Cred că e im­portant să se ştie că altcineva ar fi fost favorit şi mai cred că măcar unul din echipa PNL Hune­doara va vorbi curând. Dar, aşa e când vii din spate cu o poveste de temut (asta e doar pentru cu­noscători), ca a domnului David.
Titluri ca: “Numit în funcţie, plătit din bani publici cu 200 milioane de lei vechi, că aşa vor ei!”, “Modelul funcţionarului făcut la apelul bo­cancului – Un fiu de poliţist prepară cocteilul pen­tru Prefectura Hune­doara”, “Candidatul PNL la CJ Hune­doara, Adrian David, cheltuie banii pe care nu îi are. Cum e posibil?”, “Fostul preşedinte al Consiliului Ju­deţean, Adrian David, a reacţionat în urma comunicatului de presă trimis de europarla­men­tarul PMP Siegfried Mureşan” (cred că între timp Adrian David şi-a cerut scuze înghiţind în sec, deoarece Siegfried Mureşan i-a devenit coleg de partid şi este şi un apropiat al Preşedintelui Iohannis), “Candidatul PNL la şefia CJ Hune­doara, vechi legături cu interlopii din Deva” lămuresc uşor pe oricine. Pre­sa nu a fost zgârcită cu Adrian David şi i-a creat o oarecare notorietate. Că ea s-a con­struit pe informaţii ne­ga­tive sau că domnul cu pricina a apă­rut în presă datorită funcţiilor publice deţinute, fie din calitatea de membru al UNPR, fie al PNL, e desigur mai puţin important.
După citirea CV-ului şi a poveştilor din viaţa şi activitatea domnului Adrian David nu am aflat dacă e scund sau înalt, slab sau mai puţin slab, frumos sau mai puţin frumos, cumsecade sau mai puţin cumse­cade, dar m-am convins că e foarte şmecher. Atât de şmecher încât şi-a con­vins colegii că e cel mai bun pen­tru a fi candidatul PNL la Pre­şedinţia CJ Hunedoara şi atât de şmecher încât, cu nonşalanţă – deşi experien­ţa şi seriozitatea sa nu se compară cu a contracandidatului său de la PSD – cere votul hunedorenilor, în­cercând să-i con­vingă şi pe ei că e cel mai bun.
Aşadar, în faţa PNL-iştilor de la Hunedoara şi-a arătat forţa, însă în faţa mai marilor partidului, nu. Se pare că în faţa lor şmecheria şi forţa dispar, atâta timp cât domnul Adrian David nu a reuşit să-i convingă pe Vicepremierul Turcan şi Ministrul Boloş să-i viziteze şi să le vorbească, eventual să le şi înţeleagă şi rezolve problemele celor care erau în grevă la Mintia. Cum să vii tu Vicepremier şi Ministru în Judeţul Hunedoara şi să nu treci să vezi ce nemulţumiri au oamenii şi să încerci să-i ajuţi? Cum să fii atât de nesimţit încât să întorci spatele oamenilor, iar mai apoi să le ceri să te voteze? Un lucru de neîn­ţeles şi de neacceptat, dar de luat în seamă şi de neuitat!
Dar, întorcându-ne la Adrian David, încercaţi să nu citiţi printre rânduri. Citiţi povestea exact aşa cum e. E totul simplu…mult prea simplu!

 

Comandat de PSD – Organizaţia Judeţeană Hunedoara
CMF – 21200019
Executat de MEDIA HUNEDOREANĂ SRL Deva
Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Asa se fac articolele in presa libera? "Comandat de PSD – Organizaţia Judeţeană Hunedoara
    CMF – 21200019
    Executat de MEDIA HUNEDOREANĂ SRL Deva"

  • Hahahaha! Doamna Andronic, de ce vă faceți de râs? Nici mie nu-mi place David, dar acesta nu este un articol de presă, pentru că este plătit de PSD. Sunteți o unealtă în mâna PSD-ului? Cu cât v-a plătit PSD-ul ca să-l denigrați pe David? Da, 5000 de euro este o sumă bună pentru a vă lipsi de moralitate pentru 5 minute, cât va luat să scrieți mizeria de mai sus.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

2 zile ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

2 zile ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

2 zile ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

2 zile ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

2 zile ago