Categories: Actualitate

Adolescentul recidivist în tâlhării şi furturi a fost arestat

Maximilian Gânju

Tânărul de 17 ani, din municipiul Vulcan, care a tâlhărit o pensionară ce a retras 150 de lei de la un bancomat, ziua în amiaza mare, a ajuns după gratii.

Individul, cu un cazier bogat, a cerut să fie liber, dar de această dată judecătorii n-au mai fost îngăduitori. Magistraţii din Petroşani au fost indulgenţi cu adolescentul, în două rânduri, ba chiar l-au obligat să meargă la şcoală în speranţa că se va îndrepta. Magistraţii Judecătoriei Petroşani au decis că tânărul care încă n-a făcut vârsta majoratului este un pericol major şi au decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, iar decizia lor este întemeiată ţinând cont de istoricul infracţional al acestuia.
Individul, Wilmuş A., în vârstă de 17 ani, abia scăpase de închisoare după ce a mai tâlhărit şi alte persoane în acest an. În luna octombrie, hunedoreanul a fost judecat atât pentru tâlhărie calificată, cât şi pentru furt calificat, dar şi în 2014 a ajuns în faţa magistraţilor pentru infracţiuni asemănătoare. Astfel, în urmă cu circa o lună  de zile, Judecătoria Petroşani a decis în cazul adolescentului o măsură educativă pe o perioadă de şase luni, pentru că a tâlhărit patru persoane sau a fost complice. Magistraţii au fost îngăduitori după ce tâlharul s-a împăcat cu victimele şi au hotărât ca părinţii săi să-l trimită la un curs de pregătire şcolară şi să-l supravegheze atent. Anul trecut, Wilmuş A. a făcut alte şapte victime, însă atunci a fost vorba doar de furt şi furt calificat. Unele dintre victime au fost furate de individ şi complicii săi şi de patru ori la rând până să ajungă pe mâna poliţiştilor. Şi atunci, magistraţii petroşăneni au hotărât să dicteze „măsuri educative” şi au încredinţat supravegherea părinţilor săi, dar sentinţa se vede că a rămas fără efect. Iertat de prea multe ori, adolescentul a jefuit, marţi, o femeie în vârstă de 66 de ani, din municipiul Vulcan. Femeia a scos de la un bancomat suma de 150 de lei, tânărul a pândit-o şi înainte ca pensionara să apuce să-şi bage banii în portofel, a tăbărât pe ea şi i-a smuls banii din mână.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

4 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

16 ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

16 ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

19 ore ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

24 de ore ago