Categories: Actualitate

Adolescentul care şi-a violat sora de zece ani răspunde penal

Minorul de 16 ani, din Vulcan, un adolescent cu probleme de comportament, a fost trimis în judecată de magistraţi şi este învinuit de viol. Tânărul şi-a silit sora mai mică să întreţină relaţii sexuale anale cu el.

Dosarul de viol în care este inculpat Adrian Ştefan T., în vârstă de 16 ani, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Petroşani. Minorul se află în arest după ce magistraţii i-au prelungit măsura preventivă, iar adolescentul n-a mai contestat decizia. Totuşi, acesta a cerut prin apărătorul din oficiu să fie pus sub control judiciar. Violul de care este acuzat adolescentul a avut loc în luna august, după ce a rămas acasă cu sora lui, o copilă de 10 ani. Acesta a dus-o pe fată într-o anexă a casei în care locuiau şi a obligat-o să întreţină raporturi sexuale anale cu el. După ce a scăpat, fata şi-a sunat mama şi i-a spus ce a păţit, iar femeia a anunţat imediat Poliţia Vulcan. Copila a fost dusă la Spitalul Municipal Vulcan pentru a fi consultată de medicul pediatru, ca mai apoi să fie direcţionată către Spitalul de Urgenţă Petroşani, atât pentru consult de specialitate, cât şi pentru examenul medico-legal şi s-a confirmat violul. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

2 ore ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

o zi ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

2 zile ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

2 zile ago