Categories: Actualitate

Adolescent prins de poliţişti după o urmărire

Poliţiştii au semnalizat oprirea unui autoturism în trafic, pe raza comunei Şoimuş, după ce le-a fost atrasă atenţia că maşina nu avea numărul de înmatriculare în partea din faţă. Însă cel aflat la volan n-a oprit, ci a apăsat pe acceleraţie încercând să fugă.

”Echipajul de poliţie a pornit în urmărirea acestuia. La un moment dat, conducătorul autovehiculului a părăsit partea carosabilă, a ieşit pe un teren viran, unde s-a împotmolit, după care conducătorul autovehiculului a coborât din maşină şi a fugit. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că autoturismul a fost condus de un minor în vârstă de 17 ani, din comuna Şoimuş, care nu posedă permis de conducere şi care a fost identificat la scurt timp şi a fost condus la sediul Secţiei de Poliţie Rurală Şoimuş, în vederea luării măsurilor legale”, informează IPJ Hunedoara. Adolescentul este cercetat penal pentru conducere fără permis. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, PENTRU ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…

20 de ore ago

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

2 zile ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

2 zile ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

2 zile ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

2 zile ago