Administratorul public al judeţului nostru, Dan Stoian (foto), a primit „Premiul de Excelenţă” pentru susţinerea constantă şi promovarea conceptelor privind dezvoltarea comunităţilor creativ inteligente.
„Gala Smart City Industry Awards” s-a desfăşurat în urmă cu câteva zile, în Capitală, organizator fiind Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate (ARSCM).
În cadrul evenimentului, aflat la cea de-a doua ediţie, au fost premiaţi atât reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, cât şi persoane şi companii implicate în dezvoltarea comunităţilor creativ-inteligente. Dan Stoian este vicepreşedinte al Asociaţiei Administratorilor Publici din România pentru Regiunea de Dezvoltare Vest. Juriul a fost condus de expertul Comisiei Europene, Sarolta Besenyei. În cadrul Galei s-a dat citire mesajului transmis de la Bruxelles de către Victor Negrescu, ministru delegat pentru Afaceri Europene. „Sunt onorat de acest premiu. Am propus, printre altele şi o caravană pentru judeţul Hunedoara.
Judeţul nostru este cel mai urbanizat din ţară. De aceea, avem nevoie de oraşe inteligente”, a declarat Dan Stoian, administratorul public al judeţului.
Încă de la început, misiunea s-a anunțat foarte dificilă, întrucât terenul instabil a continuat să…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan au identificat și dispus măsuri preventive față de un…
Pompierii s-au deplasat aseară spre locul intervenției cu o autospecială de stingere cu apă și…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au pus în executare, în cursul zilei de 7…
👨⚖️ Tribunalul Covasna a admis astăzi cererea formulată de Sindicatul Național ACOR și Asociația Comunelor…
În cursul nopții de 8 mai 2026, peste 100 de polițiști și jandarmi au fost…
View Comments
Sigur că o apreciere este ceva notabil. Nu înțeleg însă în ce constă caracterul ieșit din comun al acestei diplome ?