Categories: Actualitate

Administrare de probe la apel, în dosarul lui Mircia Muntean

Ieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a amânat judecarea apelului pe care primarul Devei, Mircia Muntean (foto), l-a făcut în urma condamnării sale la închisoare, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 10 aprilie, la care vor fi administrate probe cu înscrisuri, conform datelor de pe portalul instanţei.

La ÎCCJ, un complet de cinci magistraţi judecă apelul lui Mircia Muntean faţă de hotărârea dată de prima instanţă, respectiv un complet de trei magistraţi de la ÎCCJ în dosarul supranumit „Alcoolul la volan”. În prima instanţă, edilul Devei a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, la care s-au adăugat alţi patru ani de închisoare la care a fost condamnat pentru abuz în serviciu, beneficiul suspendării fiindu-i revocat. Astfel încât, după cumularea celor două condamnări, primarul Devei s-a ales cu o pedeapsă de şase ani de închisoare cu executare.
De precizat este faptul că Mircia Muntean a depus o cerere în instanţă prin care a cerut rejudecarea dosarului în care a fost condamnat la patru ani de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu, aceasta fiindu-i respinsă de Tribunalul Bucureşti, decizie care a fost atacată cu apel de primarul Devei. Judecarea apelului în acest dosar are primul termen în 17 martie, la Curtea de Apel Bucureşti. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Admiterea 2024 la UVT – centrele de admitere vor fi deschise la sediile din Timișoara și în nouă județe din țară

Pentru a veni în sprijinul candidaților, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) va organiza și…

2 ore ago

DRAGII MEI,

Alegerile locale din data de 9 IUNIE 2024, vă dau prilejul de a face un…

2 ore ago

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara  Deva pentru lecturare în…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Pe cine are în spate? Întrebarea frământă o întreagă comunitate din sudul județului nos­tru. Un…

o zi ago

Laurențiu Nistor: Angiograf funcțional la spitalul din Deva. Pacienții nu plătesc costul investigațiilor!

„La Spitalul Județean de Urgență Deva avem un angiograf, vârf de gamă la nivel mondial.…

o zi ago

Bulina albă

Irina Bodea, managerul Teatrului Dramatic ,,Ion D. Sîrbu" din Petroșani Pentru că a organizat un…

o zi ago