Sâmbătă, lângă statuia lui Decebal, din faţa Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, din Deva, a avut loc prima manifestare dintr-un proiect generos, ce doreşte să promoveze adevăratele valori hunedorene: „Premianţii fără premii”.
Vedeta acestui debut al proiectului iniţiat de societatea civilă hunedoreană, cu susţinerea Instituţiei Prefectului Judeţului Hunedoara, a fost celebra fată-minune a alpinismului românesc, hunedoreanca Alexandra Flavia Marcu (foto), cea care a învins câţiva dintre cei mai înalţi vulcani ai lumii.
Cetăţeni ai Devei, oameni politici, jurnalişti, reprezentanţi ai unor organizaţii non-guvernamentale au fost prezenţi în Piaţa Victoriei, adăugându-şi semnătura pe o diplomă de onoare dedicată Alexandrei şi sărbătorind, firesc, un act de credinţă în reînvierea respectului pentru adevăratele valori ale judeţului Hunedoara.
„Avem valori umane, avem oameni frumoşi, pricepuţi, harnici, loiali şi de calitate. Aceştia, majoritatea dintre ei, aleg să stea departe de atenţia noastră, e vremea să afle că ei nu sunt singuri, ei nu trec neobservaţi, că munca lor este remarcată, că fac bine ceea ce fac şi că noi, ceilalţi, apreciem eforturile lor”, ne spun, pe bună dreptate, organizatorii evenimentului, ce va continua în fiecare sâmbătă.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…