Sorina Popa
După ce consilierii județeni PNL au adus acuzații grave privind controlul balastierelor din județ de către șeful operatorului de apă, șeful instituției județene, Laurențiu Nistor (foto), a propus, ieri, constituirea unei comisii de verificare. Este vorba de o comisie care va verifica acuzațiile respective, Nistor susținând că nu acoperă pe nimeni și vrea să se afle adevărul.
„Nu voi accepta să apăr pe cineva”
„Întrunit în ședință extraordinară, Consiliul Județean Hunedoara a aprobat propunerea mea de constituire a unei comisii de verificare, în urma acuzațiilor lansate zilele trecute de către reprezentanții PNL, privind activitatea SC Apa Prod SA Deva.Nu vreau să planeze nici o suspiciune asupra mea, asupra activității consilierilor județeni sau a instituțiilor aflate în subordine. Vreau ca această comisie să facă lumină și să cerceteze toate aspectele reclamate. Cât timp voi ocupa funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, nu voi accepta să apăr pe cineva asupra căruia planează suspiciuni și niciodată nu mă voi opune verificărilor. În urma votului, Comisia va fi formată din 5 consilieri județeni:Ion Bădin (PSD), vicepreședinte CJ Hunedoara, Ioan Ștaier (PSD), Cristina Chivu (PNL), Dacian Ciodaru (ProRo) și Robert Muzsic (PMP).
Sper și cred în elucidarea corectă a problemelor ridicate”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.
Au solicitat anchetă
Reamintim că aleșii județeni liberali au cerut „verificarea de urgență a directorului Apa Prod Deva și a șefilor Consiliului Județean Hunedoara, acuzați că protejează interesele balastierelor! Consilierii județeni ai PNL au luat act cu deosebită îngrijorare de acuzațiile extrem de grave formulate în plenul ședinței Consiliului Județean Hunedoara chiar de unul dintre consilierii PSD, cu privire la unele balastiere care s-ar afla sub directa protecție a directorului Apa Prod Deva, Victor Arion. De asemenea, au fost făcute referiri directe la ((ciubucurile)) de care se ocupă angajații operatorului de apă și canalizare din partea de nord al județului Hunedoara, sub oblăduirea aceluiași Victor Arion. Cu toate acestea, am constatat cu stupoare că Laurențiu Nistor a ignorat acuzațiile formulate de unul dintre colegii săi de partid, fiind mai interesat de numele balastierelor ale căror afaceri le-ar acoperi directorul Apa Prod, Victor Arion. Cerem autorităților competente să declanșeze o anchetă cu privire la acuzațiile extrem de grave formulate în ședința Consiliului Județean Hunedoara împotriva directorului Apa Prod Deva, dar și la posibila acoperire a acestor fapte de oficialii administrației publice județene”.
*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…
Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…
Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…
Un bărbat de 34 de ani, din Petroșani, a fost reținut în urmă cu puțin…
View Comments
CE ARE APAPROC CU BALASTIERELE? POATE SGA
habar-naveti ce sa cautati. ia luati voi la puricat firma care aduce piesele auto la apaprod sa vedeti a cui e
Nici usturoi n-a mâncat Arion,nici gura nu-i miroase...
mai mare hoția acum la Apaprod, cu șmenarul strinu scos din anonimat de Gligor
Cand scăpam de Nistor,nepoții lui, VIVA CONSTRUCT ?