„Acurat” – servicii de curãţenie la standarde înalte

În judeţul Hunedoara a fost înfiinţată o structură de economie socială (SES) „Acurat”, în cadrul căreia au fost angajate iniţial şase persoane, numărul acestora crescând între timp, care prestează servicii de curăţenie la standarde înalte. Acest lucru a fost posibil datorită unui proiect derulat din fonduri europene, care a avut drept obiectiv creşterea accesului pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile din punct de vedere social.
Proiectul va ajunge la final în 31 decembrie, fiind desfăşurat pe o perioadă de 12 luni, cu un buget de 3.758.653 lei, din care 3.044.396 lei – finanţare nerambursabilă de la UE. Acesta a fost implementat de Fundaţia Corona din Iaşi, în parteneriat cu Asociaţia Clara din Dorohoi, Fundaţia centrul de Mediere şi Securitate Comunitară din Iaşi, Asociaţia Ecovas din Vaslui şi Asociaţia Merit din Deva, în fiecare dintre oraşele din care provin organizaţiile enumerate mai sus fiind înfiinţată o SES cu activităţi în diverse domenii. Potrivit directorului SES Acurat, Flavia Banciu, pe perioada celor 12 luni au fost desfăşurate numeroase activităţi care au constat în instruirea profesională şi consilierea persoanelor incluse în proiect, iar rezultatele au fost foarte bune. „Avem obligaţia să menţinem cele şase locuri de muncă nou înfiinţate, timp de şase luni, conform proiectului. Cred că rezultatele sunt bune, deoarece în prezent avem 10 angajaţi, cărora le oferim venituri mai mari decât salariul minim pe economie”, a precizat Flavia Banciu.
Proiectul a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013, Axa prioritară 6. – „Promovarea incluziunii sociale”. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Construcțiile încă se țin bine

Construcţiile încă se ţin bine. Lucrările de construcţii au scăzut în octombrie faţă de septembrie…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a făcut o a­facere extrem de…

3 zile ago

Sector de 5 kilometri al drumului judeţean DJ 672C – modernizat cu aproape 50 de milioane de lei

Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…

3 zile ago

Bulina albă

Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…

3 zile ago

Bulina neagră

P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.

3 zile ago

Secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Deva nu se închide pe perioada sărbătorilor de iarnă

După ce managerul Spitalului Jude­țean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…

3 zile ago