Categories: ComunitateFlash

Actorii deveni au jucat pe scena Teatrului Pygmalion din Viena

Natalia Bumbac

Teatrul de Artă din Deva a înregistrat o nouă premieră în materie de piese jucate în afara ţării. La sfârşitul săptămânii trecute, spectacolul pentru copii „Burtiplici şi Tontonici”, regizat de Mihai Panaitescu, a avut două reprezentaţii la Teatrul Pygmalion din Viena. Asta, după ce actorii deveni au participat în acest an la Festivalul Internaţional de Teatru Universitar Casablanca, poate cel mai important eveniment teatral de pe continentul african. O altă participare recentă a actorilor deveni în afara ţării  a fost cea de la Festivalul Internaţional de Teatru din Antalya, Turcia.
„Românii din Viena au nevoie de artă românească”
„La invitaţia Teatrului Pygmalion am jucat în 22 şi 23 octombrie piesa «Burtiplici şi Tontonici» pentru copiii români din Viena. În acest moment putem vorbi de o deschidere a Teatrului de Artă din Deva către spaţiul german şi de a juca aceste spectacole atât în România cât şi în Germania sau Austria. Am primit o invitaţie din partea lui Tino Geirum, directorului teatrului vienez de a participa în permanenţă, o dată sau de două ori pe lună, cu spectacole pentru copii şi adulţi la Teatrul Pygmalion. Românii din Viena au nevoie de artă românească, poate mai mult decât noi, cei de acasă”, a afirmat Mihai Panaitescu.
“Burtiplici şi Tontonici”, în care joacă actorii Mihai Panaitescu şi Roxana Olşanschi, este cel mai longeviv spectacol al teatrului devean, adresat copiilor dar şi adulţilor. Este o piesă interactivă cu clovni, în care cei doi protagonişti sunt şomeri şi găsesc întâmplător un articol în ziar despre un post vacant la Circul „Kikirimikiri”, devenind competitori pe acelaşi post. Doar că, spre bucuria tuturor, directorul circului îi angajează pe amândoi, după ce constată că ambii clovni sunt foarte talentaţi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

16 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

16 ore ago

BĂRBAȚI CONDAMNAȚI LA PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE, DEPISTAȚI ȘI REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie au reținut, la data de 19 iunie…

16 ore ago

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

2 zile ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

2 zile ago