Activitatea IMM-urilor este obstructionata de birocratia din România

Deputatul european Iuliu Winkler (foto) susţine că activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii este obstrucţionată de incompetenţa şi incapacitatea Guvernului.

„Nu Uniunea Europeană (UE) este cea care obstrucţionează activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii, ci incompetenţa şi incapacitatea Guvernului, aşa cum şi birocraţia din România este vinovată pentru diminuarea accesului IMM-urilor şi administraţiilor publice locale la proiectele de finanţare ale UE”, a declarat deputatul Iuliu Winkler, candidat al UDMR la Parlamentul European.
În opinia sa, în această perioadă extrem de dificilă pe care o traversează România, Executivul de la Bucureşti ar trebui să dea dovadă de viziune şi să fie mai atent la tendinţele europene, pentru a avea succes în diminuarea efectelor crizei economice şi financiare, care se manifestă la nivel global.
„În timp ce guvernele ţărilor europene trec la reducerea taxelor şi impozitelor, la noi se întâmplă exact contrariul, prin adoptarea unor măsuri de genul creşterii contribuţiei pentru asigurările sociale sau introducerea impozitului minim obligatoriu. (…) Cred că ar trebui să existe şi o armonizare cu sugestiile de la Bruxelles a măsurilor din domeniul stimulării economiei, prin investiţiile majore finanţate de la bugetul naţional, dar şi din fonduri ale UE. Astfel, am putea stabiliza, măcar parţial, parametrii macroeconomici şi ne-am situa mult mai uşor în poziţia de beneficiar eligibil al fondurilor europene, care au fost alocate în avans din proiecţiile bugetare ale următorilor doi ani”, a afirmat Iuliu Winkler.
În acealaşi timp, deputatul îi îndeamnă pe întreprinzători să se asocieze şi să-şi facă auzită vocea la nivel guvernamental în privinţa politicilor fiscale duse de actualul Executiv.
”Consider că este deosebit de important ca patronatul să se asocieze pentru interesele sale. Trebuie ca vocea lui să fie ascultată, pentru că este vorba de antreprenorii care, prin activitatea lor, înfiinţează locuri de muncă”, a spus Iuliu Winkler.
Deputatul european a mai adăugat că, în prima jumătate a acestui an, Guvernul nu a reuşit să vină cu soluţii eficiente pentru combaterea efectelor crizei economice şi financiare, fiind de părere că măsurile luate până acum, nu au făcut decât să le adâncească.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

DEZASTRU TOTAL PENTRU DREAPTA! Guvernul Mureșan A PICAT ZGUDUITOR în Parlament cu un scor rușinos, sub Guvernul Veștea!

Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…

18 ore ago

Bulina albă

Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…

18 ore ago

Bulina neagră

Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…

18 ore ago

Infuzie de bani europeni în baza de tratament a spitalului județean

Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hune­doara a marcat investiții majore în dez­vol­tarea sistemului…

18 ore ago