Categories: Sport

ACS Şirineasa a realizat scorul campionatului

Liderul seriei a IV-a din Liga a III-a a reuşit să obţină cea mai categorică victorie din acest sezon, învingând cu 8-0 ultima clasată, Mamma Mia Becicherecu Mic. Scorul este noul record al seriei în acest campionat, depăşind acel 8-1 administrat de CSM Şcolar Reşiţa formaţiei din judeţul Timiş, în etapa a II-a.

Debut cu goluri pe „bandă rulantă”
Datorită faptului că a câştigat o bună parte a partidelor din acest sezon la limită, puţini se aşteptau ca ACS Şirineasa să aibă un apetit ofensiv aşa mare chiar dacă întâlneau ultima clasată a seriei, Mamma Mia Becicherecu Mic. Însă trupa lui Dan Vasilică a oferit un spectacol agreabil spectatorilor veniţi pe Stadionul „Jiul” din Petroşani, marcând câte patru goluri pe repriză. Liderul seriei a început furibund partida contra „lanternei roşii” şi în primele 20 minute a punctat de patru ori, prin Ioniţă (3), Munteanu (8 – autogol), Horumba (14) şi Vezan (20). Apoi trupa din Valea Jiului a redus „motoarele” nemaiînscriind până la pauză.

Au cel mai bun atac şi cea mai bună apărare
În partea secundă, festivalul golurilor a fost deschis de O. Popescu (59) iar apoi Cocină a reuşit o „dublă” (65, 69). De pe lista marcatorilor nu putea lipsi nici vedeta Florin Costea, care a închis tabela în minurul 81 şi a stabilit totodată şi scorul final. ACS Şirineasa şi-a păstrat astfel avansul din fruntea clasamentului şi cu cele opt goluri marcate a devenit şi cea mai ofensivă echipă a seriei pe lângă faptul că are şi cea mai bună apărare. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șofer bănuit că s-a urcat la volan sub influența alcoolului, de două ori în aceeași zi, reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au depistat în flagrant delict, în data de 2…

22 de ore ago

ȘOFERI DEPISTAȚI CU VITEZĂ EXCESIVĂ PE AUTOSTRADA A1, SCOȘI DIN TRAFIC

*În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au…

23 de ore ago

Turiști sancționați pentru deplasare ilegală cu ATV-uri în zona montană

La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…

2 zile ago

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

2 zile ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

3 zile ago