În judeţul nostru sunt câteva cluburi care au iniţiat organizarea de activităţi pentru constituirea unor echipe feminine iar în 2019 AJF Hunedoara a participat cu o formaţie din oraşul Haţeg la o competiţie naţională organizată la Alba Iulia şi care a câştigat un valoros trofeu.
Am constatat că numărul echipelor de fotbal feminin la nivelul judeţului nostru este în creştere şi tot mai multe cluburi încearcă să se evidenţieze şi la acest nivel, chiar dacă pentru început au formaţii alcătuite din eleve de la unităţile şcolare din judeţ. Astfel la Brad s-a constituit în cadrul clubului ACS Galaxi ,o secţie de fotbal feminin, iar fetele legitimate la Brad vor să fie campioane.
Recent Baza Sportivă Clujana din Cluj Napoca , a găzduit jocul amical dintre formaţiile feminine U Olimpia Cluj U15 şi ACS Galaxy Brad U15. Jocul s-a desfăşurat sub formă de triunghiular, cu 3 reprize a câte 30 minute, lotul de jucătoare al formaţiei clujene fiind împărţit în două echipe.
Rezultatul contează acum mai puţin dar important este că …jucătoarele de fotbal din Brad, pregătite de Radu Filipaş, au demonstrat calităţi deosebite pentru acest sport, mulţi dintre colegii lor băieţi fiind invidioşi pentru modul în care ele manevrează mingea de joc. Câteva dintre componentele echipei au acumulat suficientă experienţă competiţională. De exemplu, Daria Enache(portar), Luiza Scrob, Karla Vîrteiu şi Antonia Faur au mai multe meciuri disputate şi sunt fără emoţii înainte de partidele programate.
Pe lângă sportivele enumerate mai sus în lotul echipei din Brad mai evoluează Maria Diniş, Alesia Dragoş, Emanuela Nedea, Georgiana Cincă, Marina Stan, Andreea Gomoi, Natalia Crîsnic, Iasmina Vălean, Veronica Matieş şi Maya Csaki ,toate pregătite de Radu Filipaş, cel care speră ca echpa de fotbal feminin din Brad să fie susţinută în continuare în tentativa de a face performanţă în acest sport.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara a desfășurat o amplă campanie de informare preventivă…
Inconștiență la cote maxime pe drumurile din Hunedoara, unde polițiștii au fost obligați să blocheze…
La multe servicii de divertisment online primești ceva gratuit când îți faci cont. Poate fi…
Se aude prin târg că după ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…
Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…
Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…