Poliţia Locală a fost înfiinţată şi în municipiul Deva. Regulamentul de organizare şi funcţionare al noii instituţii a fost aprobat, la sfârşitul săptămânii trecute, în şedinţă de Consiliu Local. Din noua structură fac parte 62 de agenţi, dintre care 60 sunt foşti poliţişti comunitari, iar doi sunt inspectori din cadrul primăriei. Poliţia Locală funcţionează pe structura Poliţiei Comunitare, având competenţe în ordinea şi liniştea publică, paza bunurilor, circulaţia pe drumurile publice, disciplina în construcţii şi afişajul stradal, protecţia mediului şi gospodărirea localităţilor. De armament, vor beneficia doar foştii poliţişti comunitari, nu şi inspectorii din cadrul primăriei. (A. Lazăr)
„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar dintr-o urbe din județ, după ce…
Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…
Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…
Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…
Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bobouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…
PSD a decis, în unanimitate, să nu susțină prin vot un guvern condus de premierul…
View Comments
Dupa ce regulament a aprobat, Consiliul local, asa va fi si politia locala.
Este primul lucru bun din istoria acestei institutii!
Mai departe raspunderea le revine. Cum o vor gestiona, asa vor culege si roadele muncii acestei institutii!
Sunt primele semne, ale ale autonomiei locale, din punctul meu de vedere !