Categories: Sport

Aceeaşi „Mărie”, dar mai disciplinată

Cam cu acelaşi lot de jucătoare, ca şi în campionatul trecut, echipa Cetate Devatrans practică un handbal mult mai bun, graţie organizării stricte şi tacticii impuse de noul antrenor, Dumitru Muşi.

Vedete la Reşiţa
Handbalistele echipei Cetate au fost vedetele turneului de jocuri amicale, desfăşurat la finalul săptămânii, la Reşiţa. Echipa pregătită de Dumitru Muşi a câştigat competiţia, cu trei victorii din tot atâtea meciuri, iar Nicolic şi Elena Moise au cucerit două premii individuale. „Am învins cu 43-26 pe ZRK Zredina (Serbia), cu 42-24 pe Univ. Timişoara şi cu 30-26 pe Univ. Reşiţa. În plus, sârboaica Nicolic a fost golgetera turneului, Moise a fost declarată cea mai bună jucătoare, iar Laura Poenaru merita titlul de cea mai bună portăriţă, însă acesta a fost acordat gazdelor, ca să nu rămână cu mâna goală”, a spus Marian Muntean, patronul echipei devene.

Muşi face diferenţa
Câştigarea turneului de la Reşiţa reprezintă punctul culminant al performanţelor echipei devene, în meciurile de pregătire din această vară. Cetate a progresat mult în ultima perioadă, după ce a fost pe ultimul loc, cu patru înfrângeri, acum două săptămâni, la Zalău, şi s-a clasat  pe locul doi, cu două victorii din trei meciuri, săptămâna trecută, la Cluj. (C. Marinuţ)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

11 ore ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

o zi ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

o zi ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

o zi ago