Categories: Eveniment

Accidentele rutiere, în creştere

Livia Botici

Neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic, viteza excesivă, alcoolul şi neacordarea priorităţii sunt principalele cauze ale producerilor accidentelor. Anul 2010 este cu mult mai plin de incidente în trafic decât anul precedent.

Peste 10.000 de contravenţii

De la începutul anului 2010, poliţiştii de la Poliţia Rutieră Hunedoara au avut multă treabă de făcut, am putea spune chiar că au muncit pe brânci. Peste 10.000 de contravenţii au fost sancţionate de rutierişti pe parcursul a trei luni de activitate. Cele mai multe amenzi au fost date vitezomanilor, care nu au respectat limita legală a vitezei în localitate sau în afara ei. Un număr de peste 2.500 de astfel de ”pedepse” au fost aplicate hunedorenilor. Lipsa centurii a făcut ca alţi 1.700 de şoferi să primească sancţiuni. Comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2009, se constată o creştere cu 15 a numărului total de accidente, cu opt a numărului de accidente grave, o scădere cu şapte a numărului persoanelor decedate şi o creştere cu 12 a victimelor grav rănite. „În primele două luni ale anului 2010, poliţiştii Serviciului Rutier Hunedoara au efectuat peste 430 de acţiuni în trafic, prevenind şi sancţionând cu precădere abaterile care constituie cauze generatoare al accidentelor rutiere. Scopul acţiunilor oamenilor legii a fost de a menţine un trend ascendent al dinamicii accidentelor de circulaţie şi implicit, al numărului de victime”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

17 ore ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

17 ore ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

o zi ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

o zi ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

o zi ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

o zi ago