Categories: EvenimentFlash

Accidente în lanţ pe şosele

Cristina Ghenea

Condiţiile meteo nefavorabile, viteza excesivă şi consumul de alcool au fost cauzele principale ale seriei de evenimente rutiere petrecute ieri, în judeţul Hunedoara. Nu mai puţin de şase maşini au fost implicate în accidente de circulaţie.
Şi hoţi, şi vitezomani
Patru tineri din Vulcan şi-au văzut moartea cu ochii, după ce maşina condusă de unul dintre ei a intrat în plin într-un stâlp de pe contrasens, la intrarea în oraş, aproape de zona numită Valea Ungurului. Poliţiştii au constatat mai târziu că aceştia nu erau doar vitezomani, ci şi hoţi. “Din cercetările efectuate, am constatat că cei patru tineri au sustras ţevi din fier din zona Coloniei, pe care urmau să le transporte la Livezeni. Şoferul maşinii nici măcar nu avea permis de conducere”, a declarat Emil Haiduc, inspector la Biroul de  Poliţie Rutieră Vulcan. Tinerii riscă acum închisoarea, nu doar pentru că au provocat un accident, ci şi pentru că au furat. Doi dintre cei care se aflau în maşină au ajuns cu răni grave la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, în timp ce ceilalţi au scăpat cu doar câteva zgârieturi.
A intrat pe contrasens
Circulaţia pe DN 7 a fost restricţionată ieri dimineaţă, pentru aproximativ o oră, în urma unui accident petrecut în zona localităţii Săcămaş, în apropierea municipiului Deva. Şoferul unui Peugeot a fost grav rănit, după ce a intrat pe contrasens şi a izbit frontal un Volkswagen Passat. În urma impactului dintre cele două autoturisme, Peugeot-ul a fost proiectrat în gardul de protecţie de pe marginea şoselei şi apoi într-o râpă. Echipajele de la Descarcerare au intervenit pentru scoaterea bărbatului prins sub fiarele maşinii, iar apoi, ambii şoferi au fost transportaţi la spital, pentru îngrijiri medicale.
Carosabilul umed a creat probleme
La scurt timp după producerea accidentului de la Săcămaş, un alt autoturism a fost implicat într-un eveniment rutier, la ieşirea din Deva. Şoferul unei Skoda a derapat pe carosabilul ud, în zona Izvorul Rece, şi a ajuns cu maşina într-un şanţ de pe marginea drumului. Deveanul a scăpat cu doar câteva zgârieturi, însă maşina a fost avariată. Tot din cauza carosabilului ud, un tânăr de 27 de ani a izbit maşina pe care o conducea într-un cap de pod, din localitatea Căinelu de Jos. Bărbatul a intrat cu viteză într-o curbă, însă autoturismul a derapat şi nu a mai reuşit să evite impactul.
De asemenea, un alt accident rutier s-a produs la intrarea în satul Buceş, pe DN 74. Un bărbat de 30 de ani, din comuna Blăjeni, a pierdut controlul volanului şi a ieşit de pe drum, răsturnându-se. Testat cu aparatul etiloscop, s-a demonstrat că şoferul avea o concentraţie alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat şi de aceea, poliţiştii l-au condus la Spitalul Municipal Brad, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și povestesc pe la colțuri că un personaj al zo­nei, care merge…

13 ore ago

Bulina albă

Florin Oancea, primarul municipiului Deva Pentru că, telecabina de pe Dealul Cetății pornește astăzi, iar…

13 ore ago

Bulina neagră

Tatiana Rovinar, președinta Asociației Produselor Tradiționale Hunedoara Pentru că a înșelat un constructor care i-a…

13 ore ago

Situație scandaloasă la Lăpugiu de Jos. Pubelele oamenilor sunt golite de două ori pe lună. Cine a hotărât asta?

Locuitorii din comuna Lăpugiu de Jos sunt supuși unei situații inacceptabile, fiind obligați să aștepte…

13 ore ago

Nepotul care și-a tăiat unchiul cu sabia, judecat pentru omor

Tânărul s-a înarmat cu o sabie și a intrat peste unchiul său în casă cu…

13 ore ago

Noua escrocherie care te lasă printr-un apel fără nici un ban în cont. Poate avea chiar vocea mamei

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că escrocii au găsit o nouă metodă prin care…

13 ore ago