Ieri, luni, în jurul orei 19:30, o femeie de 55 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care conducea un autoturism pe D.N. 66, dinspre Haţeg spre Petroşani, în localitatea Ciopeia a surprins şi accidentat mortal un bărbat de 50 de ani, din oraşul Haţeg, care s-a angajat în traversarea neregulamentară a drumului. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. (M.Crivăţ)
Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…
„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…
Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…
Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui Pentru că este acuzat că a bătut-o pe secretara generală…
O poveste sfâșietoare, care a impresionat și a revoltat sute de mii de români, a…
Acțiunile preventive desfășurate de polițiștii hunedoreni în primele nouă luni ale anului 2026 au contribuit…