Categories: Actualitate

Accident grav pe A1, în dreptul localităţii Brănişca

Un tânăr de 26 de ani, pasager într-o auto­utilitară, a fost rănit într-un accident rutier care s-a petrecut pe autostrada A1, între localităţile Deva şi Ilia.
Dubița de transport marfă a intrat în spatele remorcii unui TIR. Bărbatul rănit a fost preluat de un echipaj de la Ambulanţa Deva și transportat la spital. Potrivit purtă­torului de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu, victima a fost găsită conştientă, agitată şi prezenta mai multe contuzii la nivelul mem­brelor superioare şi la torace. Una dintre cauzele evenimentului rutier luate în calcul ar fi oboseala la volan. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de vătă­mare corporală din culpă. Un alt tânăr de 35 de ani, din Petrila, și-a pierdut viața după ce a intrat în plin în remorca unui TIR parcat pe șoseaua de centură a municipiului Petro­șani. Și în cazul acestui accident rutier ar fi vorba tot de oboseala conducătorului auto. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

22 de ore ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

2 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

2 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

2 zile ago