Trei muncitori care lucrau la realizarea unui zid de sprijin la terasamentul căii ferate din zona comunei Bănița, au murit în urma
Peste cele trei victime s-a prăbușit o stâncă de mari dimensiuni, iar decesul a survenit pe loc spun surse de încredere. Echipele de descarcerare de la Detașamentul de Pompieri Petroșani încearcă să extragă victimele, însă cel puțin pentru una ar putea fi nevoie și echipament greu cum ar fi o macara de mare tonaj. Accidentul colectiv de muncă este anchetat de ITM Hunedoara, Poliția TF Petroșani și procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Cei trei muncitori care și-au pierdut viața făceau parte dintr-o echipă care efectua lucrări de reabilitare la calea ferată, respectiv un zid de sprijin. (M. Gânju)
Liberalul Adrian Zvîncă (foto) a fost numit ieri la șefia Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței…
Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratul de…
Umblă vorba prin târg că șeful unei structuri de mediu ar fi fost sacrificat din…
Antrenorul de tir cu arcul Gigi Pușcă, de la SCO Aninoasa, multiplu campion. Pentru că…
Vasile C., din Vulcan. Pentru că este acuzat că a înșelat 11 persoane și a…
Condamnat la 17 ani de închisoare pentru uciderea unui bătrân cu handicap, criminalul din municipiul…