Categories: Actualitate

Accident cu trei victime în intersecţia de la Sântuhalm

Ieri, la intersecţia DN 7 Deva – Simeria cu drumul judeţean care face legătura cu municipiul Hunedoara, în zona localităţii Sântuhalm, a avut loc un accident rutier grav, soldat cu trei victime.

Din datele poliţiştilor, şoferul unui autotren care a intrat în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului a lovit un autoturism care se deplasa de la Deva la Simeria.
„În urma impactului, conducătorul autoturismului, soţia acestuia şi fiica acestora, în vârstă de şase ani, au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul Judeţean Deva pentru acordarea îngrijirilor medicale”, a precizat comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Pentru salvarea victimelor, la locul accidentului au intervenit un echipaj de la descarcerare, unul de terapie intensivă şi o ambulanţă. Pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

MĂSURI FERME DIN PARTEA POLIȚIȘTILOR, ÎN URMA UNEI ÎNCĂIERĂRI PETRECUTE ÎN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați bănuiți…

23 de ore ago

Jiul Petroşani – singurul stadion din judeţul Hunedoara pregătit pentru meciuri de Divizia A

Stadionul „Jiul” Petroșani este, în acest moment, singura arenă din județul Hunedoara care poate fi…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…

3 zile ago

Bulina albă

Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…

3 zile ago

Bulina neagră

J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

3 zile ago