În acest sfârşit de săptămână, un petrilean a provocat un accident rutier pe o stradă din oraş şi trei persoane au fost rănite. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, nu a ţinut cont de faptul că şoseaua era acoperită cu zăpadă şi a apăsat prea tare pedala de acceleraţie. A intrat în derapaj şi a lovit un alt autoturism, care circula regulamentar din sens opus. La volanul acestuia se afla un tânăr de 18 ani şi încă trei persoane, dintre care două femei şi un bărbat. În urma impactului, cei trei pasageri au suferit răni uşoare. Şoferul vinovat de producerea accidentului a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, iar valoarea indicată de acesta a fost de 0.88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, petrileanul are acum dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. (O. Mihnea)
Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…
I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…
Weekend de foc pentru polițiștii hunedoreni. Oamenii legii au aplicat măsuri drastice pe șoselele din…
Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…
O femeie din județul Hunedoara a fost la un pas de a pierde aproape 4.500…