Nicolle Ebner
Începând cu luna aprilie 2010, vizitarea Parcului Naţional Retezat (PNR) se va face după plata unui tarif de vizitare de cinci lei, valabil pentru şapte zile, anunţă Administraţia PNR.
Bani pentru ecologizare şi întreţinerea traseelor
Bonul fiscal în valoare de cinci lei poate fi obţinut la Centrul de vizitare Nucşoara şi la Gura Apei. Odată cu bonul fiscal, vizitatorii parcului vor primi şi câte o pungă pentru deşeuri, astfel încât, aceştia să aibă posibilitatea de a scoate deşeurile şi să le depună în containerele de gunoi din afara parcului. Suma rămasă din preţul biletului, după plata TVA va fi folosită de Administraţia PNR pentru achiziţionarea pungilor ecologice, transportul deşeurilor la groapa de gunoi, marcarea şi întreţinerea traseelor turistice etc. “Suma pentru vizitarea parcului e mică. Cu cinci lei poţi cumpăra o jumătate de pachet de ţigări sau o sticlă de suc. Contează mult faptul că banii vor fi folosiţi pentru binele parcului şi al turiştilor. Fiecare turist în parte ajută PNR, plătind tariful de vizitare, iar dacă Retezatul nu va fi un munte urât, asta se va datora, în bună măsură, turiştilor civilizaţi, care iubesc acest masiv”, spune Zoran Acimov, directorul Parcului Naţional Retezat.
Vorbesc cârcotașii că au început deja negocierile subterane pentru o primărie din județ. Cică sunt…
Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…
Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…
View Comments
In sfarsit! Ma bucur ca s-a revenit la aceasta modalitate de vizitare a PNR.Sper ca macar acest colt de Rai sa ramana cat de cat intr-o stare buna.Felicitari!Si pentru ca suntem in luna Sarbatorilor Pascale,va transmit un crestinesc HRISTOS A INVIAT!