Categories: Actualitate

Absolvent de liceu, găsit spânzurat în pădure

Tragedie în localitatea Petrila, după ce un tânăr de doar 18 ani a fost găsit spânzurat într-o pădurice, într-o zonă în care la fiecare sfârşit de săptămână vin zeci de localnici la grătar, dar şi pentru a face baie în Lacul Defor.

Costache George terminase liceul din Petrila cu medie mare şi ar fi trebuit să susţină prima probă a bacalaureatului. Din motive încă necunoscute, duminică, a hotărât să-şi ia viaţa. Trupul său neînsufleţit a fost găsit de câţiva copii atârnând de un copac în pădurea de lângă lac. Elevul s-a spânzurat de o creangă aflată la o înălţime de sol de mai puţin de un metru. Echipele de prim ajutor chemate la faţa locului au stabilit că era mort de câteva ore şi nu s-a mai putut face nimic pentru el. Poliţiştii din Petrila au deschis un dosar penal în acest caz şi încearcă să afle motivele pentru care tânărul s-a sinucis. Potrivit unor surse, băiatul ar fi avut ceva probleme în familie, iar acestea l-ar fi împins la gestul extrem. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

6 ore ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

6 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

6 ore ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

6 ore ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

6 ore ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

6 ore ago