Categories: EvenimentFlash

A zburat cu maşina peste sensul giratoriu

Maximilian Gânju

Mare mirare pentru şoferii din Valea Jiului care au trecut prin municipiul Vulcan, după ce într-un sens giratoriu au zărit „parcată” o limuzină de lux, ca şi cum ar fi fost la o expoziţie auto. De fapt, a fost vorba de un accident rutier petrecut ieri dimineaţa.
Accidentul spectaculos (foto) a avut loc la ieşirea din localitate, la ultimul sens giratoriu care duce spre municipiul Lupeni, iar automobilul de lux, de producţie americană, a zburat pur şi simplu peste zona verde din sensul giratoriu. Şoferul, probabil din cauza vitezei şi a băuturii, a ratat intrarea în sensul care fluidizează circulaţia rutieră şi după ce a doborât un indicator rutier, a plonjat câţiva metri peste straturile de flori din giratoriu. Maşina a fost avariată, iar cel aflat la volan n-a mai putut să plece cu ea. A fugit însă de la locul accidentului, iar poliţiştii rutieri au mai găsit în bolid doar o tânără care nu le-a putut da prea multe explicaţii. În plus, adolescenta aflată pe scaunul din dreapta este minoră, iar anchetatorii au încercat să depisteze şoferul aflat la volan şi astfel, să afle din ce motiv a părăsit locul faptei. Cum accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, autorul evenimentului rutier a avut la dispoziţie 24 de ore pentru a se prezenta la secţia de poliţie pentru a-l declara.
„Noi n-am mai găsit autorul la locul accidentului, am găsit altă persoană acolo, dar n-au fost victime, ci doar pagube materiale, maşina şi acel indicator rutier. Conducătorul are timp 24 de ore pentru a se prezenta la noi, în caz contrar, o să fie întocmit dosar penal. Dacă se prezintă, primeşte o sancţiune contravenţională şi posibil dosar pentru distrugere. Noi ştim cine este autorul, dar azi-dimineaţă nu l-am putut găsi, probabil că avea el motive să nu stea de vorbă cu noi. Am verificat proprietarul autoturismului şi figurează cu permis de conducere auto, însă noi facem cercetări pentru a vedea dacă a fost el la volan, pentru că există şi posibilitatea ca o altă persoană să fi condus şi să nu deţină permis de conducere”, a declarat ieri, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Toma Mihu, şeful Poliţiei Vulcan.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Cele mai sigure oferte de lucru! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: locmunca.office@gmail.com

Recent Posts

FEMEIE REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE, BĂNUITĂ DE ÎNȘELĂCIUNE PRIN METODA „ACCIDENTUL”

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…

6 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…

6 ore ago

Doi tineri din Bucureşti, daţi dispăruţi de părinţi, găsiţi teferi la barajul Gura Apei

O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

o zi ago

Bulina albă

Tudor Darius Isfan, ciclist Pentru că a obținut o nouă performanță, ocupând locul al treilea…

o zi ago