Bărbatul nu va mai răspunde pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe întrucât victima și-a retras plângerea. Procurorii cer însă condamnarea sa pentru alte două infracțiuni, respectiv lipsire de libertate în mod ilegal și furt.
Faptele există
Tânăra care este victimă în dosar a arătat în fața magistraților Judecătoriei Deva că a fost hărţuită și determinată să semneze un înscris prin care îşi retrage plângerea pentru suma de 3.000 lei. Prostituata a semnat, a luat banii şi pentru că nu este lăsată în pace, vrea să se constituie în continuare parte vătămată în tot procesul. Aceasta a mai susținut în instanță că va restitui banii pe care i-a luat. Procurorii susțin că au fost administrate probe din care rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, cu forma de vinovăție prevăzută de lege. Aceștia solicită condamnarea inculpatului o pedeapsă cu închisoarea, pentru comiterea infracțiunilor de lipsirea de libertate în mod ilegal şi furt calificat. În privința infracțiunii de lovire și alte violențe, întrucât există o declarație privind împăcarea, procurorii au solicitat încetarea procesului penal. Bărbatul de 26 de ani, din Deva, ar fi comis infracțiunile în vara anului anul trecut și a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, ca mai apoi să-i fie înlocuită măsura preventivă. În urma probatoriului, poliţiştii au stabilit că tânărul, în seara zilei de 28.05.2021, după ce a întreținut raporturi sexuale cu o tânără în vârstă de 28 de ani, a transportat-o, contrar voinței acesteia, din localitatea Sântuhalm în municipiul Deva. Prostituata a fost nevoită să sară din autoturism, în momentul în care acesta a încetinit viteza de deplasare, pentru a scăpa. (M.Gânju).
În ciuda condițiilor meteorologice dificile, care nu au permis aterizarea pe heliportul spitalului Hunedoara (ceață…
L-au gratulat cu titluri și plecăciuni, dar el le-a dat cu flit. Spun gurile rele…
Prof. Mihaela Tetileanu, directorul Liceului Tehnologic Uricani Pentru derularea unui proiect cu finanțare europeană în…
Ionel S., fost polițist Pentru că a fost condamnat definitiv pentru cercetare abuzivă și fals,…
Statul român a economisit aproximativ 1,5 miliarde de lei pe an, a declarat ministrul Sănătății,…
Supărat în urma unui incident în trafic, un hunedorean a scos pe geamul mașinii un…
View Comments
Prostituția nu mai este infracțiune? Nu se mai face, conform art. 328 din CP, dosar penal, cercetare, trimitere în judecată, etc?