Categories: Stiri

A vrut să facă focul, dar a incendiat imobilul

A făcut focul să se încălzească, dar a incendiat clădirea. Este vorba despre un om al străzii, care a scăpat ca prin minune dintr-un incendiu, după ce imobilul în care se afla a luat foc. Bărbatul se adăpostea de gerul iernii într-o clădire dezafectată din cartierul Gojdu, din Deva. Îngheţat de frig, omul s-a gândit să se încălzească şi a aprins un foc în interiorul clădirii. Numai că flăcările s-au extins la obiectele din jur, iar întreaga încăpere a fost cuprinsă de fum înecăcios. Un echipaj de pompieri şi de la Salvare au ajuns imediat la faţa locului pentru lichidarea incendiului, iar bărbatul, intoxicat cu fum, a fost transportat la spital. (A. Lazăr)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

o zi ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

o zi ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago