Unul dintre cei trei tineri condamnaţi pentru violarea unei minore din localitatea Petrila a cerut judecătorilor deveni să fie eliberat din penitenciar.
Nicuşor Dorinel Păduraru a fost condamnat de Judecătoria Petroşani la trei ani de închisoare, pentru că a abuzat sexual o fetiţă de 13 ani, însă pedeapsa i-a fost majorată în urma judecării apelului. Instanţa de la Alba Iulia a dat dreptate procurorilor şi a majorat pedeapsa cu doi ani pentru violator, însă individul a sperat că după aproape doi ani de stat în penitenciar, va respira aerul libertăţii. Păduraru a făcut o cerere de liberare condiţionată, dar i-a fost respinsă de Judecătoria Deva pe motiv că nu şi-a executat fracţia minimă prevăzută de lege.
Doi dintre cei trei tineri au violat-o pe minoră, iar al treilea a tăinuit fapta, fiind şi el condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Cei trei au fost la o petrecere şi au îmbătat-o pe fată, iar apoi au violat-o, profitând de faptul că era aproape inconştientă. Al doilea violator, Andrei Samuil Pepelan a primit trei ani de pedeapsă şi obligaţia de a plăti 5.000 de lei despăgubiri victimei.
Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o alianță a nelegiuiților.…
Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…
Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.
Consiliul Județean Hunedoara a aprobat, ieri, cu majoritatea voturilor, repartizarea către unitățile administrativ-teritoriale a sumei…
Victima agresiunii a decedat între timp, iar fiul ei, judecat pentru lovire și alte violențe,…
Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni Angajaţii minelor Vulcan, Lupeni…