Categories: Eveniment

A vandalizat Primãria Petroşani

Dana Istudor
Un bărbat de 33 de ani din Petroşani, suspectat de probleme psihice, a spart tot ce a întâlnit în cale într-un birou al Primăriei municipiului Petroşani, de nervi că angajaţii nu-i oferă o locuinţă socială.
Incidentul s-a petrecut într-un birou al Serviciului Administrării Domeniului Public din cadrul municipalităţii, iar funcţionarii au fost terorizaţi câteva minute bune, până când au intervenit poliţiştii şi l-au calmat pe tânăr.

Cercetat pentru distrugere
”Echipa operativă deplasată la faţa locului a stabilit că Gabriel L., de 33 ani, din Petroşani, fără ocupaţie, fără antecedente penale, s-a prezentat la Primăria municipiului Petroşani, unde a solicitat să-i fie repartizată o locuinţă socială. Deoarece solicitarea nu i-a fost onorată, acesta a devenit violent, distrugând două birouri aflate în încăpere, fără a agresa însă pe cineva”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Tânărul este cercetat pentru distrugere, valoarea prejudiciului fiind de 640 de lei. Acest caz nu este singular, în urmă cu aproximativ un an de zile, un alt bărbat a intrat cu o sticlă cu motorină în primărie şi chiar a stropit uşa de la biroul primarului, ameninţând că-i dă foc. A fost liniştit chiar de edil şi lăsat să plece, fără a fi măcar amendat, ceea ce a dat curaj şi altor protestatari.
MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a pus de o alianță a săracilor cu duhul. Gurile rele din capitala regiunii cu…

11 ore ago

Bulina albă

Timeea Ștefănescu, sportivă din municipiul Vulcan Pentru că a obținut două medalii de argint și…

11 ore ago

Bulina neagră

Dănuț R., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori,…

11 ore ago

Primăria Șoimuș, bună de plată!

Au primit bani pentru refacerea comunei după calamități, dar i-au folosit pe altceva Primăria Șoimuș…

11 ore ago

Motivele pentru care anchetatorii lui Traian Berbeceanu au fost achitați de judecători. „Modalitatea în care și-au exercitat atribuțiile a fost una extrem de deficitară”

Procurorul Ioan Mureșan (foto dreapta), achi­tat pentru abuz în serviciu, repre­siune nedreaptă și fals intelectual,…

11 ore ago

Conducerea din Dobra a dat lovitura, din nou

Magdalena Șerban Odată utilizată, apa potabilă devine apă uzată. Sistemul de canalizare este folosit pentru…

11 ore ago