Categories: Actualitate

A trecut prima zi a Bac-ului de toamnă

Oana Mihnea

Ieri, absolvenţii din judeţ care nu au avut noroc în prima sesiune a examenului maturităţii, dar şi unii din promoţiile anterioare, au susţinut prima probă orală de verificare a competenţelor lingvistice, cea la Limba şi literatura română.
Din totalul celor 171 de candidaţi care s-au înscris pentru susţinerea acestei probe, 146 au fost prezenţi în sala de examen, iar 25 au fost absenţi. Nici unul dintre candidaţi nu a fost eliminat şi nu s-a înregistrat vreun incident în cele cinci centre de examen din judeţul nostru. Probele continuă cu testarea competenţelor digitale şi a celor într-o limbă de circulaţie internaţională, unde s-au înscris 178 de absolvenţi. În total, în sesiunea de toamnă a Bacalaureatului s-au înscris 1.099 de candidaţi, dintre care 762 sunt din promoţia curentă şi 337 din cele anterioare. Examenul se va încheia în 28 august, iar rezultatele finale vor fi afişate în 3 septembrie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că într-o primărie de la noi se în­tâmplă ca într-un…

7 ore ago

Încotro mergem? Din rău în mai rău

Ministrul Muncii, Florin Manole (foto), a declarat ieri că eco­nomia României se confruntă cu proble­me…

7 ore ago

Bulina albă

Liliana Stolnicu, managerul Sanatoriului de Pneumo­ftiziologie Brad Pentru investițiile pe care le implementează din finanțări…

7 ore ago

Bulina neagră

B.T., din municipiul Deva Pentru că a fost prins conducând mașina fiind sub influența drogurilor.…

7 ore ago

EȘECURI, CONTRADICȚII ȘI CONFUZII LA VÂRFUL PNL HUNEDOARA

Într-o tentativă grosolană de a falsifica reali­ta­tea și de a șterge cu o cârpă murdară…

7 ore ago

I-a furat idenitatea și a făcut credit pe numele său

Un bărbat din Uricani s-a trezit dator la un IFN după ce a încercat să…

7 ore ago