Categories: Actualitate

A scăpat de închisoare, după ce a stat ascuns ani în şir

Singura măsură care s-a mai putut lua îm­potriva infractorului a fost desfiinţarea per­misului fals pentru care i s-a făcut dosar penal.
În anul 2015, poliţiştii aveau să desco­pere un şofer din Bucureşti, în urma unui control în trafic, care circula cu viteză mult mai mare decât cea permisă de lege. La veri­ficarea documentelor, oamenii legii au constatat că permisul de conducere pre­zentat de individ este fals şi i-au făcut do­sar pentru fals material în înscrisuri oficiale şi conducere fără permis.
Fiind dus la sediul Poliţiei Municipiul Deva, suspectul a declarat verbal că a avut cunoştinţă despre faptul că permisul de conducere prezentat pentru control este fals. Atunci a fost prima şi ultima dată când anchetatorii l-au mai văzut pe individ, pentru că nu s-a mai prezentat la chemările făcute de către organele de poliţie. Prin urmare a intervenit anul trecut termenul de prescripţie pentru cele două infracţiuni, iar vinovatul a scăpat de o condamnare. Sin­gurul lucru pe care procurorii l-au mai putut face a fost să ceară Judecătoriei Deva ”des­fiinţarea totală a permisului de conducere fals”, lucru admis acum de judecătorii de­veni. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un conflict este pe cale să izbucnească într-o zonă montană cu influențe agricole a ju­dețului,…

17 ore ago

Drumul Regelui (Vaţa de Jos-Petriş Arad), modernizat cu fonduri europene

Drumul judeţean DJ 707 Vaţa de Jos (Hunedoara) - Petriş (limita cu judeţul Arad), cunoscut…

17 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a fost reconfirmat în funcția…

17 ore ago

Bulina neagră

Iosif N., din Lupeni Pentru că a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea…

17 ore ago

Scandal la spital: paznic fugărit cu toporul

Agresorul își bă­tuse concubina îna­inte de a sări la bă­taie cu agen­tul de pază de…

17 ore ago

Vălișoara: utilaj multifuncțional din bani europeni nerambursabili și modernizare de iluminat public cu fonduri de mediu

Magdalena Șerban Vălișoara se dezvoltă constant. Unele lucruri se văd deja cu ochiul liber, proiectele…

17 ore ago