Categories: Eveniment

A sărit din tren, după ce a fugit din spital

Cristina Ghenea

Un bărbat de 48 de ani s-a rănit sărind dintr-un tren aflat în mişcare, în zona haltei CFR Turdaş. Acesta fugise de la spitalul din Zam, şi încerca să ajungă în judeţul Alba, însă a încurcat trenurile.

Bărbatul a fost găsit în sala de aşteptare a haltei din Turdaş, unde zăcea plin de vânătăi şi zgârieturi pe faţă. După ce a cerut ajutorul unor cetăţeni care treceau prin sală, acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, unde medicii au constatat că are umărul fracturat. Bărbatul a recunoscut că a sărit intenţionat din tren, în timp ce se deplasa, iar asta, deoarece el vroia să ajungă acasă, în comuna Mihalţi din judeţul Alba, însă fără să îşi dea seama, se suise într-o garnitură ce mergea în altă direcţie. Poliţiştii au stabilit că bărbatul evadase de la Spitalul de Neuropsihiatrie din Zam, iar după ce a primit îngrijiri medicale la spitalul din Deva, l-au condus înapoi, unde a rămas internat.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Sibiu vs. Deva: ce caută familiile când aleg un apartament cu 3 camere

Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…

15 ore ago

Bulina albă

Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…

15 ore ago

Bulina neagră

Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui Pentru că este acuzat că a bătut-o pe secretara generală…

15 ore ago

PREVENȚIA DĂ REZULTATE: Infracțiunile informatice și violența școlară, în scădere în județul Hunedoara

Acțiunile preventive desfășurate de polițiștii hunedoreni în primele nouă luni ale anului 2026 au contribuit…

15 ore ago