Categories: Actualitate

A plecat de acasă cu gândul să se sinucidă. Nu a reușit

Intervenție promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Petrila pentru salvarea vieții unui tânăr aflat în pericol.
Polițiști din Petrila au reușit să-l salveze pe un tânăr de 23 de ani care voia să se sinucidă.
„La data de 05 decembrie 2024, în jurul orei 02:40, polițiștii au fost sesizați de un membru al familiei tâ­nă­rului despre dispariția acestuia și despre faptul că acesta și-ar fi ex­primat intenția de a se sinucide. Având în vedere gravitatea situației, po­lițiștii de ordine publică s-au mo­bi­lizat imediat și au început căutările”, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Tânărul a fost localizat într-o pădure din zona dealului Maleia.
„La fața locului, cei doi polițiști siguranță publică, agent șef de poliție Lupulescu Radu și agent principal de poliție Tamaș Valentin, au reușit să stabilească un dialog cu acesta, manifestând calm și empatie. În urma discuțiilor, tânărul a fost convins să renunțe la gestul său”, mai spune purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Bărbatul a fost transportat la spital. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

14 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare marchează o etapă istorică: celebrarea a 18…

14 ore ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…

14 ore ago

Scandalul reducerii claselor de la liceele din Deva ia amploare

Scandal monstru din cauza reducerilor claselor de a IX-a la liceele din municipiul Deva. Cel…

14 ore ago

Femeie cercetată pentru furt din catedrala ortodoxă Ghelari

O femeie de 52 de ani a fost reţinută de poliţie, fiind acuzată că ar…

14 ore ago

Medici oftalmologi noi la Spitalul Municipal Hunedoara

Magdalena Șerban Una dintre specialitățile cele mai solicitate de la Spitalul Municipal Hunedoara este Oftalmologia,…

14 ore ago