La sfârșitul săptămânii trecute, Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a organizat pe un traseu devenit tradițional, o nouă etapă, cea de a 7-a, din Campionatul național de Viteză în Coastă, Trofeul „Straja”. Au participat 42 de automobiliști care au parcurs traseul din apropierea Cabanei Straja din județul nostru, în două manșe.
Pentru prima dată
Primele două ediții ale Trofeului „Straja” au fost câștigate de pilotul brașovean Octavian Ciovică, dar la ediția din acest an, în lipsa lui, câștigător a fost bucureșteanul Julian Răduță (Ossela PA 2000), cu timpul de 5:54,712. Pe podium au mai urcat Emil Ghinea și Dominic Marcu, iar Florian Alin Oprițescu s-a clasat pe primul loc la Categoria I, obținând victoria cu automobilul său VW Scirocco și locul 4 în clasamentul general.
Julian Răduță s-a impus și la Categoria II a competiției. El a fost urmat de Emil Ghinea, care însă este deja campion național la Categoria II în sezonul 2024, grație rezultatelor obținute în etapele precedente. La Categoria III de concurs, Dominic Marcu a fost declarat învingător. Nicolae Benea a câștigat întrecea la categoria Juniori și Debutanți, în fața lui Flavius Croitoriu, care a luat startul pentru prima dată în Campionatul Național de Viteză în Coastă, acesta participând la bordul unui Renault Clio Rally5.
Următoarea etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă va avea loc la Baia Mare, în perioada 7-8 septembrie 2024.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…