Categories: ActualitateFlash

A intrat în vigoare coplata în spitale

Bolnavii care se externează din spitalele hunedorene vor plăti, de la 1 aprilie,  o taxă cuprinsă între 8 şi 10 lei, sub formă de coplată, în urma deciziilor luate de consiliile de administraţie ale unităţilor medicale din Deva, Petroşani şi Hunedoara.

Astfel, pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva vor achita o taxă de 10 lei, la externare, conducerea unităţii medicale apreciind că în acest fel va putea obţine venituri suplimentare în valoare de aproximativ 10.000 de lei pe lună. Spitalul înregistrează lunar circa 2.200 de internări, dar 55 la sută dintre ele sunt scutite de la coplată. ‘În medie, coplata va fi aplicată pentru aproape o mie de pacienţi care se internează în baza unui bilet de trimitere. Estimăm că, prin coplată, vom obţine venituri de circa 10.000 de lei, lunar“, a declarat directorul financiar-contabil al spitalului, Vetuţa Stănescu.
Şi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, valoarea taxei de coplată a fost stabilită tot la suma de 10 lei, potrivit unei hotărâri a Consiliului de Administraţie. Managerul spitalului, Alin Vasilescu, a apreciat că fondurile colectate prin aplicarea taxei de coplată nu vor fi foarte mari, în condiţiile în care anul trecut au fost consemnate 20.000 de internări, iar dintre acestea, 13.000 au fost urgenţe. În calcul nu au fost luaţi copiii, care nu plătesc taxa la externare.
Spitalul Municipal dr. Alexandru Simionescu din Hunedoara va percepe o taxă la externare în valoare de 8 lei, a informat managerul interimar Silvia Ghenea. Anul trecut, din spital au fost făcute aproape 20.000 de externări, dintre care doar 5.000 s-au încadrat în normele de aplicare a sistemului de coplată. „Analizând datele de anul trecut, estimăm că aproximativ 5.000 de persoane vor achita, la externare, această taxă. Apreciem că, pe parcursul unui an, încasările vor fi de aproximativ 40.000 de lei“, a afirmat managerul interimar al spitalului din Hunedoara.
În general, coplata se va achita la externare doar de către pacienţii care se internează pe baza unui bilet de trimitere de la medic, persoanele care au ajuns în spital prin unitatea de primire a urgenţelor sau copiii fiind scutiţi de la plată. (AGERPRES)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, în această seară, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism aflat pe DN 7, între Deva și Simeria

La sosirea echipajului de stingere, autovehiculul se afla parțial pe partea carosabilă, dar nu exista…

13 ore ago

Top 4 lucruri de știut despre plata taxelor la pariuri

Industria pariurilor sportive reprezintă una dintre cele mai importante surse de venit pentru bugetul de…

15 ore ago

Bulina albă

Jenica Stanci - jurist de profesie Pentru că a fost aleasă pentru postul de viceprimar…

16 ore ago

Bulina neagră

Lucian V., din Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune.

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cer oamenilor să strân­gă cureaua, să a­chite dări astronomice iar ei încasează cu ze­ce mâini.…

16 ore ago

Secțiunea Margina-Holdea, din Autostrada Lugoj-Deva, gata în acest an

Secţiunea Margina - Holdea de pe auto­strada Lugoj - Deva (A1) a atins un stadiu…

16 ore ago